junincă sf [At: LB / V: ~ică, ~ice, ~ince, (reg) juri~ / Pl: ~nce / E: ml junix, -icis] (Reg) 1-2 Juncă (1-2). 3 Juncuță (5).

JUNÍNCĂ, juninci, s. f. Vițea tînără (între un an și doi ani) care n-a fătat încă. V. juncă. Ana făcea de mîncare, el așeza juninca și curăța cotețul purcelului. V. ROM. iulie 1953, 122. Nu se mai gîndea la dreptul ei pentru pogoanele de zestre. Acelea erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Zece vaci și o junincă Să se ducă la potică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 280. – Variantă: junícă (PĂSCULESCU, L. P. 259) s. f.

JUNÍNCĂ ~ci f. Vacă tânără, între doi și trei ani, care încă nu a avut vițel; juncă. /<lat. junix, ~cis

juníncă V. junică.

junică sf vz junincă

junice sf vz junincă

junince sf vz junincă

jurincă sf vz junincă

JUNÍCĂ s. f. v. junincă.

junice f. juncă. [Lat. JUNICEM].

junícă și juníncă f., pl. ĭ (din juncă și junice). Ban. Juncă.

juníce f. (lat. junix, junicis = jŭvenca, juncă). Munt. vest. Juncă (Săm. 5, 575).

juníncă s. f., g.-d. art. juníncii; pl. junínci

juníncă s. f., g.-d. art. juníncii; pl. junínci

junincă, -ci.

JUNÍNCĂ s. v. juncă.

JUNINCĂ s. (ZOOL.) juncană, juncă.

juníce (-ci), s. f. – Vițea, vacă tînără. – Var. juni(n)că. Lat. iunĭx, -ῑcem (Pușcariu 924; Candrea-Dens., 921; REW 4626; DAR), cf. calabr. janizza, fr. génisse. Cf. junc.

juníncă, juninci, (jurincă), s.f. – Vițea de doi ani. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Biserica Albă). – Lat. junix, -cis „vițea” (DEX, MDA).