impus ~a a [At: MAIORESCU CR. I 279 / Pl: ~ushi ~e / E: impune] 1 (D. o idee o directiva o actziune etc.) Care este acceptat shi urmat impotriva vointzei prin constrangere Si: impozat² (1) obligatoriu. 2 (D. o pedeapsa o prevedere) Aplicat². 3 (D. impozite) Fixat². 4 (D. un artist un savant) A carui valoare este cunoscuta unanim acceptata Si: impozat² (4).

IMPÚS A impushi se adj. La care este obligat cineva care i se impune cuiva.

*impún pús a púne v. tr. (lat. impóno pónere. V. pun). Fig. Oblig la supun la: a impune cuĭva o obligatziune. Inspir comand: a impune respect tacere sh. a. cuĭva. V. intr. Impun respect admiratziune sh. a.: vitejia onestitatea frumusetza impune. Se zice shi a impune pe cineva cu un bir ild. a impune cuĭva un bir saŭ a supune pe cineva la bir (saŭ biruluĭ).

impús adj. m. pl. impúshi; f. sg. impúsa pl. impúse

IMPÚS adj. v. silnic.

IMPUS adj. fortzat silit silnic. (Munca ~.)