HÂRDẮU, hârdaie, s. n. Vas făcut din doage de lemn, dintre care două pot fi mai lungi și găurite, servind ca toarte, folosit la păstrarea sau la transportarea lichidelor; ciubăr. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hârdău (sau la hârdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Conținutul vasului descris mai sus. – Din magh. hordó.

hârdău sn [At: POLIZU / V: (înv) ~dai, hăr~, (îvr) hurdai, hur~, hurdoi / Pl: ~daie / E: mg hordό] 1 Vas din doage de lemn, cu torți, întrebuințat la transportarea sau păstrarea lichidelor Si: ciubăr 2 Vas întrebuințat la transportarea cerealelor sau fructelor. 3 Vas de lut în care se face mămăliga. 4 Vas pentru mulsul oilor Cf șistar.

HÂRDĂU, hârdaie, s. n. Vas făcut din doage de lemn, dintre care două pot fi mai lungi și găurite, servind ca toarte, întrebuințat la păstrarea sau la transportarea lichidelor; ciubăr. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hârdău (sau la hârdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Conținutul vasului descris mai sus. – Din magh. hordó.

HÂRDẮU ~áie n. Vas mare de formă cilindrică, din doage cercuite, cu două torți, folosit la păstrarea sau transportarea lichidelor și a altor materiale; ciubăr. A căra apa cu ~ăul. /<ung. hordó

hârdău n. ciubăr (care ține dela 4-6 cofe). [Ung. HORDÓ].

HÎRDẮU, hîrdaie, s. n. Vas de diferite mărimi, făcut din doage de lemn, care servește la păstrarea sau transportarea lichidelor și a altor materii. V. butoi, ciubăr, saca. Cărau cu hîrdaiele apă de la puțul din răspîntie. I. BOTEZ, ȘC. 24. Iarna, hîrdaiele cu leandri erau înghesuite în sală. BASSARABESCU, V. 54. Spălă vasele, precum și vedrele și hîrdaiele în care adunau ciobanii laptele. ISPIRESCU, L. 397. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hîrdău (sau la hîrdăul lui Petrache) = a băga (pe cineva) la închisoare, a aresta pe cineva. Pe cine trebuia să-l turnăm la hîrdău, l-am turnat. PAS, Z. IV 256. Am pus mîna pe d. Cațavencu... L-am turnat la hîrdăul lui Petrache. CARAGIALE, O. I 127. ♦ Cantitate care intră într-un hîrdău.

hîrdắŭ (vest) și hordắŭ (Maram.) n., pl. ăĭe (ung. hordó, butoĭ, de unde și sîrb. ardoy, hàrdoy, bg. vordoy, rut. hordoy). Cĭubăr.

hârdắu s. n., art. hârdắul; pl. hârdáie

hârdău s. n., art. hârdăul; pl. hârdáie

hârdău, -daie.

hîrdău, pl. hîrdaie

HÂRDĂU s. ciubăr, (Transilv.) pârlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)

HÂRDĂU s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță.

HÎRDĂU s. ciubăr, (Transilv.) pîrlău, (Transilv. și Ban.) șaf, (prin Transilv.) șiroadă, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei, (Transilv.) șofel. (Un ~ plin cu apă.)

hîrdău s. v. AREST. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

hârdắu (hârdáie), s. n. – Vas din doage din lemn, ciubăr. – Var. (Trans.) hurdoi. Mag. hordó (Miklosich, Fremdw., 75; Cihac, II, 505; Galdi, Dict., 91), cf. sb. ardov. – Der. hîrgău, s. n. (Mold., oală, cratiță).

hârdău, hârdaie s. n. (intl., înv.) închisoare, penitenciar.