HALẮU, halăie, s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

halău² sn [At: LB / V: hăl~ / Pl: ~laie / E: mg hálό] (Pes) Plasă de prins pește Cf cârsnic.

HALĂU s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

HALẮU s. n. (Regional) Plasă de prins pește, asemănătoare cu crîsnicul. Ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește. ISPIRESCU, L. 280.

halău n. plasă de prins pește: ia halăul și vezi de-i putea să prinzi vre-o fâță de pește ISP. [Ung. HÁLÓ].

halắŭ n., pl. ăĭe (ung. hálo, rețea, plasă. V. poclăŭ). Vest. Suc. Tîrboc. Crîsnic, leșnic. – În Dîmb. hălăŭ, în Olt. și alăŭ și (după sîrb. alov și alóv, pl. -oáve. Cp. cu acăŭ, acov. V. valăŭ.

halắu (reg.) s. n., art. halắul; pl. halắie

halău s. n., art. halăul; pl. halăie

HALĂU s. v. adăpătoare, crâsnic, jgheab, troacă, uluc.

halău s. v. ADĂPĂTOARE. CRÎSNIC. JGHEAB. TROACĂ. ULUC.

halắu (haláie), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. – Var. hălău, aloavă. Mag. haló (DAR; Cihac, II, 504), cf. sb., cr. (h)alov (Miklosich, Fremdw., 74), de unde var. Diez, Gramm., I, 128, se gîndea la gr. ἀλιεύειν „a pescui”.

halău², s.n. sg. (reg., înv.) ceartă.