CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

crâsnic² [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кръстъ „cruce”, bg кръстник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

crâsnic n. Mold. plasă pătrată de prins pește, atârnând de două prăjini încrucișate. [Vorbă identică cu cea precedentă].

CRÎ́SNIC², crîsnice, s. n. (Mold., Transilv., Bucov.) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă legată de două bețe așezate în cruce și fixate la o prăjină lungă, de care apucă pescarul. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. ◊ (Poetic) Cad așchii de albastru în crîsnicul pădurii. LESNE A, A. 52.

2) cî́rsnic (vest) și crî́snic (est) n., pl. e (aceĭașĭ orig. cu cîrsnic 1 fiind-că e în formă de cruce). Cĭorpac atîrnat care se cufundă în apă și se lasă maĭ mult timp (pînă ce se adună peștele la mîncarea pusă în el). – Și cîrstaș (Gorj), cristaș (Meh.), scîrțaș (Oltu de jos), pl. e. Și, tirboc, posfat, cîrlionț, halăŭ și prijinea. V. năpatcă.

crî́snic m. și n. V. cîrsnic 1 și 2.

crấsnic² (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice

crâsnic (unealtă de pescuit) s. n., pl. crâsnice

CRÂSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.

CRÎSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.

crîsnic (crîsnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice^[1]). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.