gurgui sn [At: CANTEMIR IST. 287 / Pl: ~e / E: cf lat gurgulio] 1 Partea mai stramta in forma de cioc de la gura ulciorului. 2 Varful sanului Cf sfarc mamelon. 3 Partea din varf a opincii stransa cu nojitze. 4 Varful unui deal sau al unui munte. 5 (Ie) A lua pe (cineva) in (pe) ~ A alunga (pe cineva). 6 (Iae) A bate pe cineva.

GURGÚI gurguie s. n. 1. Partea dinainte a opincii strinsa cu o curelusha shi formind virful sau motzul. Ciobanul il repezi cu gurguiul opincii. CAMILAR T. 227. Scuipa printre dintzi pina peste gurguiul opincilor lui Bedreag. HOGASH M. N. 199. 2. Partea in forma de cioc de la gura unui ulcior. Sa sorb shi eu o gura de apa pe gurguiul ulciorului k mult tzishneshte din el boabe k de margaritar. DELAVRANCEA V. V. 12. 3. Virful sinului. Brava ai bune gurguie are sa le poata ushor apuca duduitza iast’ mare. CONTEMPORANUL IV_I 393. 4. Virful unui deal al unui munte. Muntele namila nalta Capatzinoasa cu creasta de cremene... ishi saltan tarie gurguiele gemene. DESHLIU G. 26.

GURGÚI ~ie n. 1) Parte in forma de cioc de la gura unor vase (care inlesneshte turnarea unui lichid). 2) Varf al opincii strans cu curelusha. 3) Varf al mamelei; mamelon; sfarc. 4) Creasta a unui deal sau a unui munte. /cf. lat. gurgulio

gurgúi (varf) s. n. pl. gurgúie

gurgúi s. n. pl. gurgúie

gurgui pl. gurguie

GURGÚI s. 1. (pop.) tzatza. (~ul urciorului.) 2. v. mamelon.

GURGUI s. 1. (pop.) tzitza. (~ urciorului.) 2. (ANAT.) mamelon sfirc. (~ sinului.)

gurgúi (gurgúie) s. n. 1. Sfirc mamelon. 2. Gaura de la gura urciorului. 3. Cioc de urcior. 4. Virf culme. Var. gurgoi girgoi gurgun gurzui gurlui. Mr. gurgul’u. Creatzie expresiva bazata pe gog „obiect rotund” cu r infix cf. gorgoana gorgoase provenind din aceeashi radacina. Sensul de „obiect rotund” este comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explica prin faptul k gura urciorului tipic se afla deasupra unui cioc care imita sfircul sinului (explicatzie data de dictzionare de „git de urcior” nu este exacta). Legatura cu lat. gurgullus (Hasdeu Cuv. din Batrini I 284) sau gurgulio (REW 3922; DAR; Pascu I 196) pare mai curind shocanta decit sigura. Mr. a pastrat alaturi de sensul de „cioc de urcior” shi pe acela de bulgare obiect rotund care a trecut in ngr. γϰουργϰούλια „cartofi” (Höeg 149). Der. gurguia vb. (a ascutzi; refl. a se urca a se inaltza; refl. a ieshi in evidentza; refl. a se impauna); gurgutza vb. refl. (a se infoia) cu suf. expresiv tza sau tzi cf. cocotza.