sfârc sn [At: ANON. CAR. / V: (îrg) sfâlc, zvârc, (reg) scârc, spâlc, jvârc, zvâlc, zmârc / Pl: ~uri sn, (reg) ~rci sm / E: nct] 1 (De obicei cu determinările „sânului”, „țâței”) Vârful proeminent al mamelei, de obicei pigmentat mai intens, prin care se scurge laptele Si: mamelon, (reg) bot, bont, buburuz, bumb, gurgui, muc, zâmboc. 2 (Pls) Dop în formă de sfârc (1) care se aplică biberonului. 3 (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (proeminență) de obicei moale sau cartilaginoasă a unor organe, a unor părți de organe, a unor oase etc. 4 (Rar) Extremitatea dinspre tâmplă a pleoapei. 5 (Înv) Cartilaj. 6 (Reg; csnp) Partea scobită de după ureche. 7 (Reg) Tendon. 8 (Reg; îs) ~ul gâtlanului Uvulă. 9 (Fam) Obiect de dimensiuni reduse. 10 (Reg) Doagă de dimensiuni reduse. 11 Smoc de păr sau de pene, de obicei în formă prelungă sau ascuțită. 12 (Pgn) Capăt ascuțit. 13 (Spc; de obicei urmat de determinâri în genitiv sau introduse prin pp „de”) Extremitate (flexibilă) a unor obiecte, a unor părți de obiecte etc., având de obicei o formă ascuțită. 14 Capătul subțire și neîmpletit, de obicei adăugat, al biciului Si: șfichi², (pop) pleasnă, (reg) plesnitoare, șugar. 15 (Reg; îe) A lua în ~ A glumi pe seama cuiva. 16 (Reg) Fir subțire care se leagă la capătul sforii undiței și de care se prinde cârligul Si: (reg) pleasnă. 17 (Reg) Prâsnel (1). 18 Bucată de parâmă prinsă cu un capăt la zbirul unei macarale cu scopul de a prinde macaraua sau palancul de o parâmă, de un scondru etc. 19 Vârf la paloș. 20 (Nob) Gurguiul opincii. 21 Porțiune dintr-o suprafață de teren, de apă etc. situată într-o zonă periferică.

SFÂRC, sfârcuri n. 1) Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte). Sfârcul urechii. 2) Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. 3) Vârf al mamelei; mamelon; gurgui. /Orig. nec.

sfârc n. 1. capăt, vârf; sfârc de biciu, sfârc de țâță; 2. lobul urechii. [Cf. slovean ȘVRK, sfichiuială].

scârc sn vz sfârc

sfâlc sm vz sfârc

zmârc¹ sn vz sfârc

zvâlc sn vz sfârc

zvârc sn vz sfârc

SFÎRC, sfîrcuri, s. n. 1. Vîrful elastic, moale sau cartilaginos al anumitor organe. Femeia își făcu loc alături de dînsul, astupînd gura copilului cu sfîrcul pieptului. REBREANU, I. 34. Foc îmi ieșea din sfîrcurile urechilor și mînile îmi erau înghețate. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Bastonul... nu atinse decît ușor sfîrcul urechii amicului nostru. CARAGIALE, M. 91. ♦ Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului; zgîrci. Coastele sînt legate de osul spinării prin sfîrcuri, ca să se poată mișca. La TDRG. 2. Vîrful flexibil al mustăților, al cozii animalelor și, prin analogie, al unui bici. Mustața căruntă îi era răsucită și întărită cu săpun la sfîrcuri. SADOVEANU, O. VI 343. S-a așezat jos, privind mulțimea și legănîndu-și sfîrcul de coadă copoiesc. POPA, V. 109. Călușeii, atinși cu sfîrcul biciului, porniră pe podul de gheață. SANDU-ALDEA, U. P. 34. ♦ (Rar) Vîrful altor obiecte. Se culcă cu soarele la sfîrcul opincilor. GALACTION, O. I 46. Norii se grămădeau unul peste altul pe muchea dealurilor, zdrențuindu-se în treacăt de sfîrcurile brazilor. La TDRG- Ci mai tare mi-l bătea... Cu sfîrcul paloșului. TEODORESCU, P. P. 542.

sfîrc n., pl. urĭ (vsl. svirŭkŭ, sunet, fluĭer, bg. svirka, fluĭer, nsl. šverk, lovitură de șfichĭ). Șfichĭ: sfîrcu biciuluĭ. Gurguĭ (de țîță): sfîrcu țîțeĭ. Zgîrcĭ, cartilagine (pin confuziune): sfîrcu urechiĭ.

sfârc s. n., pl. sfấrcuri

sfârc s. n., pl. sfârcuri

SFÂRC s. 1. v. mamelon. 2. v. zgârci. 3. v. șfichi. 4. (la pl.) aripi (pl.). (~uri la fundul butoiului.)

SFÂRC s. v. ligament, tendon, venă, vână.

SFÎRC s. 1. (ANAT.) gurgui, mamelon. (~ sînului.) 2. (ANAT.) zgîrci. (~ nasului; ~ urechii.) 3. pleasnă, șfichi, (reg.) plesnitoare, șugar. (~ de bici.) 4. (la pl.) aripi (pl.). (~ la fundul butoiului.)

sfîrc s. v. LIGAMENT. TENDON. VENĂ. VÎNĂ.

SFÂRC, sfấrcuri, s. n. 1. Vârf flexibil (al unor organe sau obiecte) ◊ Sfârcul urechii. 2. Țesut cartilaginos care îmbracă suprafețele articulare ale oaselor; zgârci. 3. Vârf al mamelei; mamelon, gurgui. (derformare din zgârc, apropiat de răd. expresivă sfâr; cf. spârc) [def. NODEX]

zvârc, zvârcuri, s.n. – (reg.) Rid (pe față); zbârcitură (ALRRM, 1969: 57). – Cf. zbârc.

muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.