flacără sf [At: (a. 1828) LOGHICĂ, ap. GCR II, 254/21 / V: (Olt) flea~ / Pl: flăcări, (pop) ~ri, (înv) ~re / E: ml *flaccula (=facula)] 1 Masă liberă de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și care arde cu dezvoltare de căldură și de lumină. 2 Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins Si: pară¹, văpaie, (rar) flamă (3). 3 (Îe) A fi în flăcări A arde puternic. 4 (Îae) A fi cuprins de flăcări. 5 (Fig) Pasiune. 6 (Fig) Căldură. 7 (Fig) Strălucire. corectată

FLÁCĂRĂ, flăcări, s. f. 1. Masă liberă de gaze, care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins și arde cu dezvoltare de căldură și lumină; parte luminoasă, mobilă, care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins; pară. O flacără țîșni, crescu într-o pălălaie, creștea spre cer ca o cușmă uriașă de foc. CAMILAR, TEM. 254. ◊ (Poetic) Acuma nopțile erau senine, cu boltă de ametist, pe care străluceau puzderie de stele mărunte și luceferi ca niște flori de flacără. SADOVEANU, M. C. 34. ◊ Fig. De pe malurile Prutului, privim spre răsărit întinderile Uniunii Sovietice, pămînturile pe care s-a aprins flacăra Marii Revoluții din Octombrie. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 359, 1/6. Ochii lui sînt două flăcări de lumină genială. DEMETRESCU, O. 37. ◊ Expr. A fi în flăcări (sau, rar, în flacără) = a arde puternic, a fi cuprins de flăcări. Casa este în flăcări ◊ Fig. E-n flacără bolta senină. Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină. COȘBUC, P. II 8. 2. Fig. (Sugerat de diferite însușiri ale unei flăcări) Înflăcărare, pasiune, căldură, strălucire. Noi ne-am cuprins de-o flacără curată, Ce niciodată n-are să apuie. CERNA, P. 49. Flacăra tinereții încălzește gîndul dorit și aștepți cu nerăbdare să sune, cît mai degrabă, ceasul luptei. PĂUN-PINCIO, P. 94. – Pl. și: flacăre (TEODORESCU, P. P. 542), flacări (SADOVEANU, O. VII 171, COȘBUC, P. I 67).

FLÁCĂRĂ flăcări f. 1) Masă de gaze arzânde care se ridică în sus de la un corp aprins, degajând căldură și lumină. 2) Parte luminoasă mobilă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins. 3) fig. Forțe însuflețitoare. [G.-D. flăcării] /<lat. flaccula

flacără f. 1. gaz luminos și ușor ce se degajază din foc; 2. pl. incendiu, foc: casa e în flăcări; 3. fig. ardoare, pasiune: flacăra geniului. [Cf. lat. FACULA, faclă (influențat de FLAMMA)].

flácără f., pl. flacărĭ și flăcărĭ (rudă cu lat. flamma, flacără, și cu flagrare, a arde; vgr. phlóx, phlogós, flacără; germ. flackern, a pîlpîi ș. a.). Gaz luminos și ușor care ĭese din foc. Fig. Foc, ardoare, pasiune: flacăra dragosteĭ, genĭuluĭ. A fi în flăcărĭ, a arde: casa e în flăcărĭ.

flácără s. f., g.-d. art. flắcării; pl. flắcări

flácără s. f., g.-d. art. flăcării; pl. flăcări

flacără, pl. flăcări

flacără, flăcări.

FLÁCĂRĂ s. v. ardoare, avânt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire.

FLÁCĂRĂ s. pară, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.)

FLACĂRĂ s. pară, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.)

flacără s. v. ARDOARE. AVÎNT. ELAN. ENTUZIASM. ÎNFLĂCĂRARE. ÎNFOCARE. ÎNSUFLEȚIRE. PASIUNE. PATIMĂ. PORNIRE.

flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]

FLÁCĂRĂ (lat. flaccula) s. f. 1. Masă de gaze, oxidantă sau reducătoare, care, în urma unor reacții chimice puternice exotermice, dezvoltă căldură și lumină; (livr.) flamă. ◊ F. oxiacetilenică = f. rezultată în urma arderii acetilenei cu oxigenul, într-un arzător special numit suflai. Degajă temperaturi până la 3.100 °C și este folosită la tăierea sau sudarea metalelor. F. olimpică = f. aprinsă de la razele solare în Olimpia, adusă, prin ștafetă, la deschiderea Jocurilor Olimpice; atribut tradițional al Jocurilor Olimpice moderne, f.o. arde pe toată durata lor. 2. Fig. Pasiune, înflăcărare; căldură; strălucire.

FLACĂRA 1. Revistă literară, artistică și socială, apărută săptămânal, apoi bilunar, la București, în 1911-1916 și 1921-1923. Printre colaboratori: G. Coșbuc, Șt. O. Iosif, D. Anghel, M. Sadoveanu, O. Goga, E. Lovinescu, A. Maniu, A. Pillat ș.a. 2. Publicație care apare la București (din mai 1952, cu periodicitate lunară, bilunară, apoi săptămânală); reflectă actualitatea politică, socială, culturală și științifică.

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios

a scoate flăcări pe nas expr. 1. a fi furios / mânios. 2. a sudui, a blestema.