fățuială sf [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: feț~ sf / E: fățui + -eală] 1 Netezire a unei suprafețe. 2 Lustruire a unei suprafețe. 3 Poleire. 4 (Pgn) Aranjare a (suprafeței) unui lucru. 5 (Reg; fig) Lucru făcut în grabă, superficial. 6 (Pfm; fig) Pălmuire. 7 (Pfm; fig) Bătaie dată cuiva (peste față). 8 Strat subțire de mortar, bine netezit reprezentând fața unei tencuieli.

FĂȚUIÁLĂ, fățuieli, s. f. I. Acțiunea de a fățui și rezultatul ei; fățuire. 1. Netezire, lustruire, geluire. 2. Fig. (Popular) Pălmuire, bătaie. Supărați de purtarea lui Păcală către dînșii... îl luară la fățuială. ISPIRESCU, la TDRG. 3. Fățuire (3). II. (Concretizat) Strat subțire de tencuială, bine netezit, care formează fața aparentă a unei tencuieli.

FĂȚUIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A FĂȚUI. 2) Strat subțire de mortar cu care se fățuiește. [Sil. -țu-ia-] /a fățui + suf. ~eală

fățuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a fățui (și fig.), de a bate: a trage cuĭva o fățuĭală. – Și fe-.

fățuiálă s. f., g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli

fățuiálă s. f. (sil. -țu-ia-), g.-d. art. fățuiélii; pl. fățuiéli

fățuială, pl. fățuieli

FĂȚUIÁLĂ s. 1. v. fățuire. 2. v. lustruire.

FĂȚUIÁLĂ s. v. geluire, pălmuială, pălmuire, rindelare, rindeluire, rindeluit.

FĂȚUIALĂ s. 1. fățuire, fățuit, netezire, nivelare. (~ unui perete.) 2. fățuire, fățuit, lustruire, lustruit. (~ unui obiect.)

fățuială s. v. GELUIRE. PĂLMUIALĂ. PĂLMUIRE. RINDELARE. RINDELUIRE. RINDELUIT.