expedia vt [At: CR (1829), 197 2/18 / V: (înv) esp~, sp~, (reg) ecșp~, (nob) eșpeda, șpeda / P: ~di-a / Pzi: ~iez / E: fr expédier, lat expedire] 1 (înv; c. i. persoane) A trimite către o destinație îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) A trimite într-un anumit loc. 3 (C. i. scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poștă sau prin mesagerie Si: (gmî; rar) a expedirui. 4 (Fam) A îndepărta pe cineva. 5 (Fam) A se debarasa (de cineva). 6 A face repede și cu ușurință o treabă, un lucru etc. 7 A rezolva (cuiva) în grabă și superficial interesele. 8 (C. i. lucrări, acțiuni etc.) A executa repede și superficial. 9 A trata superficial. 10 A analiza superficial. 11 (Jur; înv) A face o copie după un act sau după o hotărâre judecătorească.

EXPEDIÁ, expediez, vb. I. Tranz. (Cu privire la scrisori, pachete, bani etc.) A trimite (prin poștă, prin cale ferată etc.) la locul de destinație. I-am expediat o scrisoare recomandată. ◊ (Familiar, cu privire la persoane) Era să merg la Hamburg, dar trebuie să stau să expediez întîi pe Matei. CARAGIALE, O. VII 6. ♦ (Familiar) A îndepărta (pe cineva), a termina repede (cu cineva), a se descotorosi (de cineva). ♦ (Familiar). A executa (o lucrare) repede și superficial. – Pronunțat: -di-a.

EXPEDIÁ vb. I. tr. 1. A trimite (scrisori, pachete etc.) la destinație. 2. (Fam.) A îndepărta (pe cineva), a se descotorosi, a se debarasa (de cineva). ♦ A face iute și cu ușurință (o treabă, un lucru). [Pron. -di-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expédier, lat. expedire].

EXPEDIÁ vb. tr. 1. a trimite (scrisori, bani, pachete etc.) la destinație. 2. (fam.) a îndepărta pe cineva, a se descotorosi, a se debarasa de cineva. ◊ a face ceva în grabă și superficial. (< fr. expédier, lat. expedire)

A EXPEDIÁ ~éz tranz. 1) (corespondență, colete, mărfuri) A trimite prin poștă la destinație. 2) fam. (persoane) A trimite în altă parte pentru a se debarasa. /<fr. expédier, lat. expediere

expedià v. 1. a porni la un loc hotărît: a expedia o ladă; 2. a grăbi execuțiunea: a expedia o afacere; 3. a face o copie conformă: a expedia un contract.

ecșpedia v vz expedia

espedia vt vz expedia

eșpeda vt vz expedia

*expediéz v. tr. (fr. expédier, d. expédient, expedient; lat. ex-pedire, a libera, a descurca, d. pes, pédis, picĭor. V. împedec). Trimet la destinațiune: a expedia o scrisoare, o ladă. Fac ĭute: a expedia o afacere. Fig. Iron. Trimet pe lumea cealaltă, exoflisesc, mă cotorosesc: calău îl expedie răpede pe condamnat, a expedia un solicitator.

expediá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 expediáză, 1 pl. expediém (-di-em); conj. prez. 3 să expediéze; ger. expediínd (-di-ind)

expediá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. expediéz, 3 sg. și pl. expediáză, 1 pl. expediém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expediéze; ger. expediínd (sil. -di-ind)

expedia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. expediază, 1 pl. expediem, ger. expediind)

expediez, -diază 3, -dieze 3 conj., -diam 1 imp., -diind ger., -diere inf. s.

EXPEDIÁ vb. 1. a trimite, (reg.) a mâna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mâna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. v. înainta.

EXPEDIA vb. 1. a trimite, (reg.) a mîna, (înv.) a porni, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ coletele.) 2. a adresa, a scrie, a trimite, (reg.) a mîna. (Cui i-ai ~ scrisoarea?) 3. a adresa, a înainta, a trimite. (A ~ o cerere unei instituții.)

A expedia ≠ a recepționa