EGIPTEÁN, -Ă, egipteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din națiunea formată pe teritoriul Republicii Arabe Egipt. 2. Adj. Care aparține Egiptului sau egiptenilor (1), privitor la Egipt ori la egipteni. ♦ (Substantivat, f.) Limba egipteană. 3. S. m. și f. (La pl.) Vechii locuitori ai văii și deltei Nilului, care au creat în Antichitate unul dintre principalele state ale Orientului; (și la sg.) persoană care aparținea acestor vechi populații. – Egipt (n. pr.) + suf. -ean.

egiptean, ~ă [At: ALEXANDRIA (1794), 79/₃ / V: (rar) ~ptian (P: ~ti-an), (înv) eghip~, (reg) ighip~, (îvr) ~pțian, (P: ~ți-an), eghiptian, ~ă (P: ~ți-an^[1]) / Pl: ~eni, ~ene / E: Egipt + -ean, cf fr égyptien] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Egiptului Si: (tcî) misirliu, (rar) egipțiac. 3-4 smf (Persoană) originară din Egipt. 5 smp Populație care locuiește în Egipt. 6 a Care aparține Egiptului Si: (îvr) egiptic (1). 7 a Care aparține egiptenilor (5) Si: (îvr) egiptic (2). 8 a Privitor la Egipt Si: (îvr) egiptic (3). 9 a Privitor la egipteni (5) Si: egiptic (4). 10 a Care este specific Egiptului Si: (îvr) egiptic (5). 11 a Care este specific egiptenilor (5) Si: egiptic (6). 12 a Care provine din Egipt Si: egiptic (7). 13 sf Limbă vorbită de egipteni. 14 sf (Rar) Țigară fabricată în Egipt. 15 sfp (Tip; mai ales îf egiptiene) Caractere moderne de literă, cu grosimea uniformă a trăsăturilor, cu construcția aproape geometrică și cu tălpile picioarelor dreptunghiulare. 16 smf (Îrg) Nume dat țiganilor (considerați originari din Egipt).

EGIPTEÁN, -Ă, egipteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din națiunea formată pe teritoriul Egiptului, constituind majoritatea populației Republicii Arabe Egipt, 2. Adj. Care aparține Egiptului, Republicii Arabe Egipt sau populațiilor lor, privitor la Egipt, la Republica Arabă Egipt sau la populațiile lor. ♦ (Substantivat, f.) Limba egipteană. 3. S. m. și f. (La pl.) Vechii locuitori ai văii și deltei Nilului, care au creat în antichitate unul dintre principalele state ale Orientului; (și la sg.) persoană care aparținea acestor vechi populații. – Egipt (n. pr.) + suf. -ean.

EGIPTEÁN¹, -Ă, egipteni, -e, adj. Care aparține Egiptului sau locuitorilor lui. Limba egipteană. ♦ Provenit, originar din Egipt. Bumbac egiptean. – Variantă: (franțuzism) egipțián, -ă (C. PETRESCU, Î. II 190) adj.

EGIPTEÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Egipt. ◊ (s. f.) limbă veche vorbită în Egipt. ◊ (s. n.) dialect arab vorbit în Egipt și Sudan. (după fr. égyptien)

EGIPTEÁN¹ ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Egiptului sau populației lui; din Egipt. [Sil. -gip-tean] /Din Egipt n. pr. + suf. ~ean

egipteán, -că s., pl. enĭ, ence. Locuitor al Egiptuluĭ. Adj. (neologizm). Egiptenesc.

eghiptean, ~ă smf, a vz egiptean

egipțian, ~ă smf, a vz egiptean

EGIPȚIÁN, -Ă adj. v. egiptean¹.

egipteán adj. m., s. m., pl. egipténi; adj. f., s. f. egipteánă, pl. egipténe

egipteán s. m., adj. m., pl. egipténi; f. sg. egipteánă, g.-d. art. egipténei, pl. egipténe

egiptean

egipteánă (limbă) s. f., g.-d. art. egipténei

egipteánă (limba) s. f., g.-d. art. egipténei

EGIPTEÁN s., adj. 1. s. (înv.) misirliu. 2. adj. (înv.) misir.

EGIPTEAN s., adj. 1. s. (înv.) misirliu. 2. adj. (înv.) misir.

egipteán (egipteánă), – adj. – Din Egipt. – Var. eghiptean. De la Egipt (var. este din sec. XVII). – Der. eg(h)iptenesc, adj. (egiptean); egiptenește, adv. (ca egiptenii).

EGIPTEÁNĂ s. f. (< Egipt + suf. -ean): limbă semitică din ramura egipteană, vorbită de egipteni, locuitorii Egiptului. Are cea mai îndelungată istorie: de la anul 4000 î.e.n. Cuprinde trei faze mari: egipteana veche din perioada predinastică (între anii 4000-2000 î.e.n.), notată cu o scriere pictografică și păstrată sub forma unor liste de regi, de texte religioase și funerare fixate prin hieroglife pe monumente; egipteana medie (între anii 2000-1580 î.e.n.), notată cu hieroglife cunoscute numai de preoți și scribi, sub forma unei scrieri simple și cursive pe papirus, denumită hieratică; neoegipteana din epoca regilor, care începe cu perioada iui Ramses (1580 î.e.n.). Scribii notau în documentele oficiale limba literară conservatoare, dar în texte apărea tot mai mult limba egipteană vorbită. La sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n., a apărut scrierea demótică, o scriere simplă, în care erau notate și vocalele. Evoluția egiptenei vorbite a dus, începând cu secolul al III-lea e. n., la o nouă formă a ei, denumită coptă, folosită de masele populare după instaurarea creștinismului. Copta a fost notată cu alfabet grecesc, fiind tot mai mult concurată de arabă, începând cu secolul al VII-lea e. n., și ajungând o limbă moartă în secolul al XVII-lea e. n. (este folosită numai ca limbă a cultului creștin din Egipt).

MACARIE EGIPTEANUL (c. 301-c. 394), eremit care a trăit în deșertul egiptean. Îndrumător spiritual al creștinismului, a avut numeroși discipoli. Sanctificat. Sărbătorit la 2 ian.