dârjálă sf [At: ALEXI, W. / V: dấrjă, ~jeá, odấrjă, odârjeá, odấrjie, tâ~ / Pl: ~le și ~jéli / E: bg държала, srb držalo] (Pop) 1 Prăjină lungă, de lemn necioplit. 2 Nuia subțire și flexibilă. 3 Bâtă groasă. 4 (Fig) Epitet dat unui om înalt și deșirat. 5 Coadă a unor unelte. 6 Parte mai lungă a îmblăciului. 7 Femeie rea, încăpățânată. 8 Femeie de nimic.

DÂRJÁLĂ, dârjale, s. f. (Reg.) 1. Băț lung și gros; bâtă, ciomag, măciucă; p. ext. mâner al unei unelte; coadă. 2. Prăjina lungă a îmblăciului, de capătul căreia este legat hădăragul. [Pl. și: dârjele] – Bg. dăržalo.

odârjă sf vz dârjală

odârjea sf vz dârjală

odârjeană^[1] sf vz dârjală

odârjie sf vz dârjală

odrânjană^[1] sf vz dârjală

odrigea^[1] sf vz dârjală

odrijană^[1] sf vz dârjală

DÎRJÁLĂ, dîrjale, s. f. (Regional) 1. Băț (lung și gros), bîtă, ciomag, măciucă; p. ext. coadă, mîner al unei unelte (topor, coasă etc.). Se uitau la mine și parcă mă loveau cu beldia, cu dîrjala, așa mă priveau. STANCU, D. 396. 2. Prăjina lungă a îmblăciului, de capătul căreia este legat hădăragul. -Pl. și: dîrjele (ȘEZ. VII 122).

dîrjálă f., pl. e (bg. dŭržalo, mîner, coadă de topor, rus. deržálka, mîner. V. dîrjă, samo-derjeț). Vest. Jerdie, prăjină. Coadă de topor, de sapă ș.a. Est. Fig. Persoană prea înaltă și slabă (în Trans. toroapă). V. pătăchie, premeteală, ștremeleag, toropală.

odî́rjă f., pl. ĭ (d. vsl. o-drŭžati, a cuprinde. V. dîrjă). Coada care, împreună cu hadaragu, formează îmblăciu. V. oglavă.

dârjálă (rar) s. f., g.-d. art. dârjálei; pl. dârjále

dârjálă s. f., g.-d. art. dârjálei; pl. dârjále

DÂRJÁLĂ s. v. bâtă, ciomag, coadă, măciucă, mâner, par, prăjină.

dîrjală s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COADĂ. MĂCIUCĂ. MÎNER. PAR. PRĂJINĂ.

dîrjálă (-jéli), s. f. – 1. Mîner, toartă. – 2. Manivelă. – 3. Nuia, băț. – Var. dîrja, dîrje, odîrje. Sl. družalo „manivelă”, cf. bg. dărzalo (Candrea, Scriban), și, pentru ultima var., sb. održa.

odấrjă, odârji, s.f. (pop.) coadă la îmblăciu.