DÍSCO adj. invar., s. m. (Muzică) de factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din engl., fr. disco.

dísco [At: DLR / E: eg, fr disco] 1-2 si, a (Muzică la modă între anii 1975-1980) care este destinată în special dansului. 3 si (Pex; fam) Discotecă (4).

DÍSCO adj. invar. (Despre muzică) De factură modernă; după care se dansează în discoteci. – Din engl., fr. disco.

DISCO¹-/DISCI- elem. „disc”, „rotund”. (< fr. disco-, disci-, cf. lat. discus, gr. diskos)

DISCO² adj. inv., s. n. (gen de muzică) de factură modernă, după care se dansează în discoteci. (< engl., fr. disco)

dísco s., adj. inv. (muz.) Gen de muzică modernă, de dans, în discoteci ◊ „G. D. – steaua cea mai strălucitoare a muzicii interpretative românești, tip disco, acoperă câteva secvențe antrenant incantatorii.” Luc. 10 II 79 p. 4. ◊ „Avem nevoie, uneori, și de puțin divertisment ritmic – și o doză de muzică disco ne bine dispune oricând.” Săpt. 22 VI 79 p. 7. ◊ „[...] o Samanthă feministă cu menajamente, ateistă sută la sută, citită, îmbrăcată în trening fiindcă «blugii nu mai sunt la modă», dansatoare disco, amatoare de Beethoven, de Bee Gees, de jogging, de coafură «afro» și de expresii «pe radical».” R.l. 6 VII 81 p. 2. ◊ „Topuri separate? Adică de hard, reggae, disco etc.?” Săpt. 28 IX 84 p. 7; v. și R.l. 19 IV 79 p. 7 (din engl., fr. disco; BD 1967, DMC 1978; DEX-S)

DISCO adj. (despre muzică) Care este de factură modernă și după care se dansează în discoteci. /<engl., fr. disco

*dísco adj. invar., s. n.

dísco adj. invar.