DÍSCO adj. invar. s. m. (Muzica) de factura moderna; dupa care se danseaza in discoteci. Din engl. fr. disco.

dísco [At: DLR / E: eg fr disco] 12 si a (Muzica la moda intre anii 19751980) care este destinata in special dansului. 3 si (Pex; fam) Discoteca (4).

DISCO² adj. inv. s. n. (gen de muzica) de factura moderna dupa care se danseaza in discoteci. (< engl. fr. disco)

dísco s. adj. inv. (muz.) Gen de muzica moderna de dans in discoteci ◊ „G. D. steaua cea mai stralucitoare a muzicii interpretative romaneshti tip disco acopera cateva secventze antrenant incantatorii.” Luc. 10 II 79 p. 4. ◊ „Avem nevoie uneori shi de putzin divertisment ritmic shi o doza de muzica disco ne bine dispune oricand.” Sapt. 22 VI 79 p. 7. ◊ „[...] o Samantha feminista cu menajamente ateista suta la suta citita imbracata in trening fiindca «blugii nu mai sunt la moda» dansatoare disco amatoare de Beethoven de Bee Gees de jogging de coafura «afro» shi de expresii «pe radical».” R.l. 6 VII 81 p. 2. ◊ „Topuri separate? Adica de hard reggae disco etc.?” Sapt. 28 IX 84 p. 7; v. shi R.l. 19 IV 79 p. 7 (din engl. fr. disco; BD 1967 DMC 1978; DEXS)

discoghidróck s. n. ◊ „De curand a aparut in cadrul Editurii Muzicale remarcabila carte Discoghidrock de Daniela Caraman Fotea shi Florian Lungu. Dupa cum marturiseau dotatzii autori compartimentul rock tinde sa devina un apelativ al contextului muzicii ushoare contemporane spre a se deosebi de muzica ushoara de factura traditzionala.” Sapt. 10 II 78 p. 7. ◊ „Daniela Caraman Fotea Florian Lungu. Discoghidrock ed. a IIa revazuta shi adaugita.” Cont. 31 XI 79 p. 8 (din disco + ghid + rock)

*dísco adj. invar. s. n.

DÍSCO (abreviere de la discoteca) subst. Stil de muzica populara americana destinata dansului avandushi debutul in jurul anului 1980; muzica moderna dupa care se danseaza in discoteci.