deretica [At: PSALT. 89/34 / V: ~teca, direteca, dir~, diritica, ~răt~, dirăt~^[1], dărăt~, dărăteca, ~rădica, ~redica, ~ridica, dirădica, diridica, derdica, dirdica, drădica / Pzi: ~etic / E: lat deradicare] 1 vt (Înv) A înlătura, a face să dispară. 2 vt (Înv) A scăpa (de)..., a elibera (de)... 3 vt (Înv) A dărui. 4 vi A face ordine și curățenie prin casă. 5 vt A pune ceva în ordine Si: a aranja. 6 vi (Buc) A umbla (sau a da o raită) prin împrejurimi.

DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I.

A DERETICÁ derétic intranz. A face ordine și curățenie în casă. /<lat. deradicare

dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE].

dărăteca v vz deretica

derădica v vz deretica

derăteca v vz deretica

derătica v vz deretica

derdica v vz deretica

deredica v vz deretica

dereteca v vz deretica

deridica v vz deretica

dirădica v vz deretica

dirăteca v vz deretica

dirdica² v vz deretica

direteca v vz deretica

dirica v vz deretica

diridica v vz deretica

diritica v vz deretica

drădica v vz deretica

DERĂDICÁ vb. I v. deretica.

DIRETICÁ vb. I v. deretica.

derădicà v. Mold. a deretica: derăticam și măturam prin casă CR.

dărătec V. diretic.

derădíc și derắtic V. deretic.

derdíc V. deretic.

deredíc V. deretic.

derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc.

dirădíc V. deretic.

dirétic V. deretic.

drădíc V. deretic.

dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică

dereticá vb., ind. prez. 1 sg. derétic, 3 sg. și pl. derétică

deretica

deretic.

DERETICÁ vb. a curăța, a scutura, a strânge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rândui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a câștiga, (Ban. și Transilv.) a orândui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)

DERETICA vb. a curăța, a scutura, a strînge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rîndui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a cîștiga, (Ban. și Transilv.) a orîndui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)

dereticá (derétic, dereticát), vb. – 1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus.