DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre.

diferí vi [At: HELIADE, O. II, 42 / V: (înv) ~rá, (îrg) def~ / Pzi: difér, ~résc, 3 (înv) ~re, 6 (înv) ~resc / E: fr différer, lat diferre] A nu (mai) fi la fel (cu cineva sau ceva) Si: a se deosebi, a se diferenția (2).

DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A fi deosebit (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre.

DIFERÍ, pers. 3 diféră, vb. IV. Intranz. A nu fi la fel, a se deosebi. În vremurile vechi, socotirea timpului diferea mult de la un popor la altul. IST. R.P.R. 7. Roadele date de instituțiuni identice, în condițiuni diferite, trebuie să difere. GHEREA, ST. CR. I 328.

DIFERÍ vb. IV. intr. A se deosebi. [P.i. 3 -ră. / < fr. différer, it. differire, cf. lat. differre].

DIFERÍ vb. intr. a se deosebi. (< fr. différer, lat. differre)

A DIFERÍ diféră intranz. A se impune prin trăsături distincte; a se manifesta în mod deosebit; a se remarca; a se reliefa; a se diferenția; a se deosebi. /<fr. différer, lat. differre

diferì v. 1. a fi diferit, a se deosebi: câinele diferă puțin de lup; 2. a fi de altă părere.

* difér, a -í v. intr. (fr. différer, d. lat. dif-fero, di-látum, compus ca și súf-fero, sufer. – El diferă, eĭ diferă; să difere. V. dilat). Mă deosebesc, îs diferit: cînele diferă puțin de lup, noĭ diferim mult în părerĭ.

diferí (a ~) (a se deosebi) vb., ind. prez. 3 diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 să difére

diferí (a se deosebi) vb., ind. prez. 1 sg. difér, 3 sg. și pl. diféră, imperf. 3 sg. difereá; conj. prez. 3 sg. și pl. difére

diferi («a se deosebi»)

difer, -ră 3, -re 3 conj., -ri inf.

DIFERÍ vb. a se deosebi, a se diferenția, a varia, (înv.) a (se) feluri. (Obiceiurile ~ de la un popor la altul.)

DIFERI vb. a se deosebi, a se diferenția, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile ~ de la un popor la altul.)

A diferi ≠ a (se) asemăna