desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată; să -ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 să desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

desfăta (ind. prez. 1 sg. desfăt)

desfătez.

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

DESFĂTA vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)

desfătá (-t, -át), vb. – 1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

desfătá, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.