delăsá [At: HELIADE, O. I, 309 / Pzi: delás / E: de- + lăsa] 1 vt (Înv) A părăsi. 2 vr A dovedi nepăsare față de o treabă începută Si: a neglija. 3 vr A abandona o treabă începută. 4 vr A-și neglija ținuta, aspectul.

DELĂSÁ vb. I. (Folosit mai ales la perf. c.) Refl. A dovedi nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. ♦ Tranz. (Cu privire la o sarcină, la o muncă începută) A lăsa în părăsire, a neglija.

DELĂSÁ vb. I. refl. A dovedi nepăsare, a se lăsa de, a neglija, a părăsi o muncă începută. [P.i. delás, se conjugă ca lăsa. / Cf. fr. délaisser].

DELĂSÁ vb. refl. a dovedi nepăsare, a părăsi o muncă începută. (< fr. délaisser)

A SE DELĂSÁ mă delás intranz. 1) A deveni nepăsător față de propria sa persoană. 2) A manifesta nepăsare față de o lucrare începută. /<fr. délaisser

delăsá v. a lăsa cu totul, a părăsi: le delasă ’ncetinel EM.

*delás a -lăsá v. tr. (de și las, după fr. délaisser). Barb. Părăsesc, las o persoană, un lucru.

!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse

!delăsá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delás, 2 sg. te deláși, 3 se delásă; conj. prez. 3 să se deláse (DOOM², 2005)

delăsá vb. → lăsa