cârjaliu sm [At: DIONISIE, C. 198 / V: ~geal~^[1], ~jăl~ / Pl: ~ii / E: tc kirçali] 1 (Ist) Tâlhar turc care făcea parte din trupele disciplinate de rebelul Pazvanoglu, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea Si: (înv) pasvantliu, pasvangiu. 2 (Îvr) Om viteaz. 3 (Înv) Tâlhar dintr-o bandă. 4 (Nob; prin apropiere de „cârjă”) Om neputincios.

cârjaliu m. tâlhar: de mă găsia, mă hăcuia cârjaliul AL. [V. Cârjalii].

cârgealâu sm vz cârjaliu

cârjăliu sm vz cârjaliu

CÎRJALÍU, cîrjalii, s. m. (învechit) Persoană fără teamă și fără rușine; hoțoman, tîlhar. Așteaptă, cirjaliule, că eu îți sînt popa de-acu. ALECSANDRI, T. 636. Să mă amenințe el c-o vini în casa me... Hoțu, ieniceru, cîrjaliul ALECSANDRI, T. I 321.

Cârjalii m. pl. cete de tâlhari turci, disciplinate militărește de Pazvantoglu, cari năvăliră în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în țările învecinate (Serbia, Bulgaria și Oltenia), prădând și tiranizând pe locuitori; ei au dispărut abia la începutul secolului al XIX-lea.

cîrjalíŭ și (maĭ rar) cîrcealíŭ m. (turc. kyrğali, o localitate a Rumeliiĭ locuită de un trib de Turcĭ tîlharĭ). Vechĭ. Tîlhar Turc din ceĭ disciplinațĭ de Pazvantoglu și care, de la 1797 pînă la 1802, aŭ jăfuit Bulgaria, Serbia și Oltenia. Azĭ. Fig. Tîlhar, hoțoman. V. pazvangiŭ, manaf.

cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)

cârjalíu s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii

CÂRJALÍU s. (IST., MIL.) (înv.) manaf. (~iii trăiau din jaf.)

CÎRJALIU s. (IST., MIL.) (înv.) manaf. (~liii trăiau din jaf.)