CONFRUNTÁ confrúnt vb. I. 1. Tranz. A pune in fatza doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2. Tranz. A pune fatza in fatza obiecte opere fenomene etc. pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face fatza unei situatzii probleme etc. (deosebit de) dificile. Din fr. confronter.

confruntá [At: BALCESCU M. V. 187 / V: ~ron~ / Pzi: confrúnt shi nrc ~téz / E: fr confronter] 1 vt A pune fatza in fatza doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2 vt A pune fatza in fatza obiecte opere fenomene etc. pentru a le verifica sau a le compara. 3 vr A putea face fatza unei situatzii probleme etc. (deosebit de) dificile.

CONFRUNTÁ confrúnt vb. I. Tranz. 1. A pune fatza in fatza doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2. A pune fatza in fatza obiecte opere fenomene etc. pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face fatza unei situatzii probleme etc. (deosebit de) dificile. Din fr. confronter.

CONFRUNTÁ confrúnt vb. I. Tranz. A pune fatza in fatza doua sau mai multe opere acte obiecte fenomene etc. pentru a le verifica. A confrunta copia cu originalul. ▭ Intra... confruntindushi ceasul cu pendulul din perete. C. PETRESCU C. V. 89. Pentru a judeca de gradul civilizatziunii unui popor nu trebuie sa ne bazam pe propriile noastre idei moderne ci sal confruntam fara preventziune cu toate celelalte popoare din aceeashi epoca. HASDEU I. V. 105. ◊ (Jur.) A pune fatza in fatza doua sau mai multe persoane spre a vedea daca spusele lor concorda.

CONFRUNTÁ vb. I. tr. A pune fatza in fatza (mai multe opere acte obiecte fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune fatza in fatza doua sau mai multe persoane pentru a verifica concordantza celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter it. lat. med. confrontare < con cu frons frunte].

CONFRUNTÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a pune fatza in fatza marturii acuzatzii pentru a controla concordantza celor declarate. 2. a pune fatza in fatza (opere acte obiecte) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. II. refl. a avea de facut fatza de gasit o solutzie unei probleme unei dificultatzi. (< fr. confronter lat. confrontare)

confruntá vb. refl. I (cu o dificultate cu o problema) A avea obligatzia de a face fatza unei greutatzi probleme etc. ◊ „K editor sunt obligat cotidian sa ma confrunt cu serii shi serii de probleme.” Cont. 3 VIII 73 p. 1. ◊ „Confruntata cu grave dificultatzi financiare directzia cotidianului «Financial Times» a hotarat sa instaleze un sistem computerizat de paginare.” Sc. 17 VII 75 p. 4. ◊ „Dintre toate problemele cu care sunt confruntate tzarile in curs de dezvoltare foametea constituie in permanentza una din cele mai dureroase carentze.” Sc. 10 XI 78 p. 6; v. shi rulmentist (din fr. confronter; DMN 1959; DEX DN3 alte sensuri)

A CONFRUNTÁ confrúnt tranz. 1) (fiintze obiecte fenomene) A examina simultan sau succesiv pentru a stabili similitudinile shi diferentzele; a compara. 2) jur. (martori) A interoga concomitent pentru a verifica autenticitatea declaratziilor. /<fr. confronter lat. confruntare

A SE CONFRUNTÁ ma confrúnt intranz. A se afla in fatza unei situatzii sau probleme dificile. /<fr. se confronter lat. confruntare

confruntà v. 1. a pune persoane fatza in fatza spre a se compara spusele lor; 2. a compara in genere de persoane sau lucruri.

*confrúnt a á v. tr. (d. con shi frunte dupa fr. confronter. V. infrunt afront). Jur. Pun marturiĭ in prezentza acuzatuluĭ. Compar: a confrunta scriiturile.

confruntá (a ~) vb. ind. prez. 3 confrúnta

confruntá vb. ind. prez. 1 sg. confrúnt 3 sg. shi pl. confrúnta

confrunt.

CONFRUNTÁ vb. 1. v. compara. 2. v. intalni.

CONFRUNTA vb. 1. a compara (inv.) a protocoli a semui. (~ intre ele doua lucruri shi stabileshte asemanarile.) 2. a se infrunta a se intilni a se intrece. (Echipele de fotbal se ~ miine.)

confruntá (t át) vb. 1. A pune fatza in fatza pentru a verifica adevarul. 2. A verifica a compara. Fr. confronter asimilat la frunte.