opțiuni
  • info

15 definiții pentru complice (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

complíce smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce

complíce s. m., pl. complíci

complice, -ci.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPLÍCE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

Intrare: complice (s.m.)
complice1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicele
plural
  • complici
  • complicii
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicelui
plural
  • complici
  • complicilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

complice, complicisubstantiv masculin
complice, complicesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: acolit ajutător copărtaș părtaș
    • 1.1. prin extensiune Persoană care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. DLRLC
      • format_quote figurat Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.