17 definiții pentru ciumăfaie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIUMĂFÁIE, ciumăfăi, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.

ciumăfaie sf [At: CALENDARIU (1844), 69 / V: (reg) cimanhaie, cimofaie, ~mafain sm, ~mafoi sm, ~mahar sm, ~mahariu sn, ~maică, ~ai sm, ~foi sm, ~foie sm, ~ăhaie, ciumf~, ~mifoaie, ~migoaie, ~mofai sm, ~muhai sm, ~muhoaică / E: mg csudafa] 1 (Reg; șîs ~a cucului) Plantă erbacee medicinală din familia solanaceelor originară din Orient, foarte toxică și cu miros grețos, cu flori albe, solitare, cu fructul capsulă cu țepi moi, cu semințe negre încapsulate Si: (reg) arici, bolândariță, bolândeață, bolânzar, bolundare, bolundă, buruiană, ciuma (10) fetei, ciumar (1), ciumare2 (1), ciumerniță2, ciumoaică1, corcuță, cornuță, durducau, laur, laur porcesc, măr spinos, mărul porcului, măselar, mătrăgună, nebunariță, nebună, nebuneală, papuc, pleoască, pocnitoare, porc1, porculeț, purcel, sarsalam, tătură, turbare, turbare cornută, turbăciunea câinelui, turbărie, vorba dracului (Datura stramonium). 2 (Bot; reg) Dafin (Laurus nobilis). 3 (Înv) Țigarete antiastmatice din frunze de ciumăfaie (1). modificată

CIUMĂFÁIE, ciumăfaie, s. f. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumăfái s. n.] – Cf. magh. csudafa.

CIUMĂFÁIE s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori mari, albe, cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi; frunzele și semințele au proprietăți calmante și sînt întrebuințate în medicină (Datura stramonium); laur.

CIUMĂFÁIE ~ăi f. Plantă erbacee medicinală, foarte toxică, cu tulpina înaltă și ramificată, cu flori albe și frunze ovale, cu fructul capsulă, care se termină la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa

cĭumăfáĭe f., pl. ăĭ (ung. csuda-fa, și csoda-fa, nume de plante). Trans. Mold. Datură. – Și cĭomofaĭ (Mold.) și (pin etim. pop.) cĭuma feteĭ.

CIUMĂFÁI s. n. v. ciumăfaie.

CIUMĂFÁI s. n. v. ciumăfaie.

ciumăfái sm vz ciumăfaie

ciumăfae (ciuma fetei) f. Mold. Tr. Bot. laur. [Origină necunoscută].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfắii; pl. ciumăfắi

ciumăfáie s. f., art. ciumăfáia, g.-d. art. ciumăfăii; pl. ciumăfăi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIUMĂFÁIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. și reg.) măslag, (reg.) bolândariță, bolânzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

CIUMĂFAIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. si reg.) măslag, (reg.) bolîndariță, bolînzeală, borciu, cornută, faie, măselar, nebuneală, tătulă, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, măr-ghimpos, mărul-porcului.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciumăfáie, (ciumafău, ciumăhaie), s.f. – (reg.) Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALRRM, 1973: 811). – Din ciumă (vezi sensul 3) sau dublet al[1] lui ciumăfaie „plantă erbacee toxică; laur” (< magh. csuda-fa). corectată

ciumăfáie, s.f. – Tăciune de porumb; în satele de pe valea Marei se folosește ciumăfaie; în nord și pe Vișeu, ciumă; pe Iza, ciumăhaie; în paralel circulă și taciune sau tăciune (ALR 1973: 811). – Din ciumă + -faie.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CIUMĂFÁIE s. f. Plantă anuală medicinală, foarte toxică, din familia solanaceelor, cu frunze ovate, inegal dințate, cu flori albe și fructe spinoase; laur (3) (Datura stramonium).

DATURA L., CIUMĂFAIE, DATURA, LAUR, fam. Solanaceae. Gen originar din America de S și India răsăriteană, cca 25 specii, erbacee sau arborescente (cu ramuri: semilemnoase), anuale sau perene, cultivate în cîmp sau seră. Frunze mari, caduce, pețiolate, ovate, sinuate și inegal dințate, otrăvitoare. Flori albe și roșii, lungi, infundibuliforme, pendente, foarte mirositoare. înflorește vara-toamna, iar unele specii în tot cursul iernii. Plantă cca 0,30-5 m înălțime.

Intrare: ciumăfaie
ciumăfaie substantiv feminin
substantiv feminin (F131)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciumăfaie
  • ciumăfaia
plural
  • ciumăfăi
  • ciumăfăile
genitiv-dativ singular
  • ciumăfăi
  • ciumăfăii
plural
  • ciumăfăi
  • ciumăfăilor
vocativ singular
plural
ciumăfai substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciumăfai
  • ciumăfaiul
  • ciumăfaiu‑
plural
  • ciumăfaie
  • ciumăfaiele
genitiv-dativ singular
  • ciumăfai
  • ciumăfaiului
plural
  • ciumăfaie
  • ciumăfaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ciumăfaie, ciumăfăisubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee medicinală foarte toxică, cu flori albe și cu semințe negre închise într-o capsulă cu țepi moi (Datura stramonium). DEX '09 DLRLC
    sinonime: laur
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.