CADÍU, cadii, s. m. Judecător musulman. – Din tc. kadı.

cadiu sm [At: VARLAAM, C. II, 81 / V: ~driu / Pl: ~ii / E: tc kady] 1 Judecător la turci, cu atribuții civile și religioase. 2 Persoană cu rangul de cadiu (1).

CADÍU, cadii, s. m. (Turcism) Judecător musulman. – Din tc. kadi.

CADÍU, cădii, s. m. (Turcism învechit) Judecător la turci, avînd ulterior și atribuții de judecător eciesiastic. Cadiul a rîs cu niște dinți lungi, însă cu duhul bunătății în sine, și s-a uitat întîi la ceauș, pe urmă la Jder, și după aceea s-a întors iar către Botezatu. SADOVEANU, F. J. 656. Acești pleșcași stingheri... erau... mai mult boieroși și cu apucături de cadiu, adică de judecător. GALACTION, O. I 279. Eu pe gînduri am căzut, De cînd, moșule-am văzut Pe fata cadiului Din satul Odriului. ALECSANDRI, P. P. 149.

CADÍU, cadii, s. m. (Turcism înv.) Judecător la turci (având ulterior și atribuții de judecător ecleziastic). – Tc. kadi.

CADÍU ~i m. înv. Judecător musulman care exercita funcții civile și religioase. [Sil. ca-diu] /<turc. kade

CADIU s.m. (Mold., ȚR) Judecător de turci. A: Minți aiave, o, cadiule! VARLAAM. Fiind și cadiul de Brăila față. NCL II, 300. Și au făcut și cadiu, judecătoriu cetății. IM, 1754, 79^r; cf. NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Și au făcut si cadiu (judecătoriu) cetății. IM 1730, 111^r. Etimologie: tc. kadı.

cadiu m. numele judecătorului la Turci (în localități mai puțin însemnate): pe fata cadiului din satul Odriului POP. [Turc. KADY].

cadíŭ m. (turc. [d. ar.] kady, kazy, pop. kadi). Vechĭ. Judecător turcesc.

cadriu sm vz cadiu

cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii (-di-ii)

cadíu s. m., art. cadíul; pl. cadíi, art. cadíii

cadíu (cadíi), s. m. – Primar turc. – Mr. cati, megl. cadiia. Tc. kadi, din arab. al cadi (› sp. alcalde); cf. alb. kadi, bg. kadiĭa (Șeineanu, III, 24; Meyer 164; Lokotsch 984). – Der. cadiascher, s. m. (judecător militar turc), din tc. kadiasker, înv.