BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca aceasta să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalıc.

babalâc, ~ă smf [At: DIONISIE, C. 186 / V: -luc, băbălog, bobolâc, bubuluc / Pl: ~âci, ~âce / E: tc, srb babalyc] 1 (Înv) Titlu de respect cu care se adresa cineva unui bătrân. 2 Bătrân. 3 (Reg; prt) Om bătrân și neputincios. 4 (Reg; prt) Om cu obiceiuri bătrânești. 5 (Reg; prt) Om îmbătrânit înainte de vreme. 6 (Teh; pop) Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului.

BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii de vânt pentru ca moara să poată fi învârtită în bătaia vântului. – Din tc. babalıc.

BABALẤC, babalâci, s. m. 1. (Fam. și depr.) Om bătrân și neputincios; moșneag. ♦ (Ir.) Om îmbătrânit înainte de vreme. 2. Stâlp de lemn foarte gros care trece prin talpa morii de vânt și în jurul căruia moara poate fi învârtită după cum bate vântul. – Tc. babalık „tată vitreg, moșneag”.

BABALÂC ~ci m. depr. Persoană lipsită de vigoare fizică și intelectuală (din cauza vârstei înaintate); bătrân neputincios și urât; boșorog. /<turc. babalik

babalâc m. 1. bătrân nevoiaș (ironic): avem să ne pomenim niște babalâci gârbovi și ofticoși CR.; 2. grindă pe care stă moara; 3. V. bubuluci. [Vechiu rom. babalâc, bătrân venerabil = turc. BABALYK; pentru sensul tehnic, v. babă].

babalúc², ~ă smf vz babalâc

băbălóg, ~oágă smf vz babalâc

bobolấc sm vz babalâc

bubulúc sm vz babalâc

babalîc s.m. 1 (fam., deprec.) Bărbat bătrîn și neputincios. ◆ (iron.) Bărbat îmbătrînit înainte de vreme; bărbat ramolit. ◆ Bărbat cu obiceiuri, deprinderi de om bătrîn. 2 (înv.) Titlu de respect cu care se adresa cineva unei persoane de vîrstă înaintată. 3 (tehn.; pop.; la morile de vînt) Stîlp gros de lemn care străbate ca o axă verticală centrul morii pentru ca roata să poată fi învîrtită în bătaia vîntului. 4 (constr.; pop.) Stîlp de la marginea prispei caselor țărănești. • pl. -ci. și (reg.) babalúc, băbălóg, bobolîc, bubulúc s.m. /<tc., srb. babaluk.

babalúc s.m. v. babalîc.

băbălóg s.m. v. babalîc.

BABALÎ́C, babalîci, s. m. 1. (Mold., Munt.; familiar și depreciativ) Om bătrîn și neputincios; moșneag. Se adunau la taifas o mulțime de babalîci. ♦ (Ironic) Om îmbătrînit înainte de vreme. Tot umblînd noi din școală în școală... mîne-poimîne avem să ne trezim niște babalîci gubavi și oftigoși, numai buni de făcut popi. CREANGĂ, A. 124. 2. Stîlp de lemn foarte gros, înfipt în pămînt, care trece prin talpa morii de vînt și în jurul căruia moara poate fi învîrtită după cum bate vîntul; babă (II 1 d).

babalî́c m. (turc. babalνk, paternitate, tată vitreg). Bătrîn hodorogit, hodorog (iron.). O grindă care susținea moara de vînt (numită și babă). Cu acest. înț. e și n., pl. urĭ saŭ e.

babalấc (fam.) s. m., pl. babalấci

babalâc s. m., pl. babalâci

BABALÂC s. baccea, căzătură, hodorog, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)

BABALÎC s. baccea, căzătură, hodorog, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (E un ~!)

babalî́c (babalî́ci), s. m. – 1. Bătrîn, moș neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverență (Șeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înțeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se folosește în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeași proveniență.