babalî́c (babalî́ci), s. m. – 1. Bătrîn, moș neputincios. – 2. Stîlp, par. – Var. babaluc, bubuluc. Megl. babaloc. Tc. babalik „părinte”, titlu de reverență (Șeineanu, II, 31), cf. bg. babaluk „bunic”. Var. se înțeleg mai ales pentru sensul 2. Expresia din babaluc „din totdeauna”, care se folosește în Banat (DAR), reprezintă sb. babaluk, de aceeași proveniență.