bártă sf [At: DA ms / V: beartă, boartă, bortă, poartă / Pl: borte / E: ger Borten] 1 (Trs; Ban) Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care, pe la sate, se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brâu. 3 (Trs; îf bortă și boartă) Frunza de pe pălărie. 4 (Îs; șîf bortă) – de mireasă Panglică împodobită pe care o purtau, altădată, fetele în ziua nunții, peste cununa de flori. 5 (Îs; șîf boartă) – de flori Cunună de flori pe care și-o pun fetele în păr. 6 (Prin apropiere de cuvântul bată) Tivitura de sus a izmenelor (sau a rochiei), prin care trec brăcinarul, baiera etc. Si: betelie, bantă, bată.

bártă s.f. (reg.) 1 Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brîu. 3 Panglică împodobită purtată de fete în ziua nunții, peste cununa de flori. • pl. -e. /<germ. Borten.

BARTĂ s.f. (Ban., Trans. N) Cunună cu care fetele își împodobesc capul. Partĕ. AC, 358. Îi în loc greu depărtată Și cu gînduri încercată. Îi cu bartă, nu-i cepsată, Fie-i gura sărutată. CÎNTECE, 3^r. Variante: partă (AC, 358). Etimologie: germ. Borten, magh. párta. substantiv feminin

bártă, bérte, s.f. (reg.) 1. cunună. 2. bordură la pălărie

bártă, barte, s.f. – (reg.) Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul: „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu, 2001: 111; Oncești). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Apșa de Jos). – Din germ. Borten „bordură, tresă” (MDA).

bártă, -e, s.f. – Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul (Bilțiu): „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu 2001: 111; Oncești). – Din germ. Borten (MDA).