BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. – Din fr. banjo.

banjó sn [At: CERNE, D. M. / Pl: ~uri / E: fr banjo] Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu gâtul lung, cutia de rezonanță ca o tamburină (partea superioară dintr-o piele întinsă) și având între 5 și 9 corzi de metal.

banjó s.n. (muz.) Instrument muzical cu coarde, asemănător cu mandolina, originar din N Africii, care are cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, cu gîtul lung, cu 5 pînă la 9 coarde, și care emite sunete prin ciupire. • pl. -uri. /<fr. banjo; cuv. amerindian.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele și pe care sînt întinse coardele care se ciupesc.

BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.

BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].

BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)

BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, având cutia de rezonanță din piele, un gât lung și 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire. [Art. banjoul] /<fr. banjo

banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri

banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri

banjo

banjo, instrument al negrilor americani, adus de ei din Africa unde se numește bania. B. este un fel de chitară* cu gât lung și cu suprafața de rezonanță formată dintr-o membrană circulară de piele. Are 5-9 corzi. Notele se scriu cu o octavă* mai sus decât înălțimea reală. A fost folosit și în jazz*.