BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.

bairac sn [At: (a. 1788) DOC., ap. ȘIO / P: ba-i~ / V: (înv) ~iar~, (reg) ~ier~, ~aiac / Pl: ~ace, ~uri / E: tc bayrac] 1-2 (Înv) Steag (turcesc) de mătase, purtat înaintea sangiacului și introdus și în armata română. 3 (Înv) Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. 4 (Reg; pex) Steag. 5 (Îrg) Cort cu prăjină înaltă (și probabil cu un steag în vârf), unde se strânge lumea la bâlciuri, să petreacă. corectată

bairác s.n. (milit.) 1 (în armata turcească și în cea romană din epoca fanariotă) Steag de mătase foarte lat. Și eu am purtat bairacul, și eu am giucat hora unirii (ALECS.). 2 (în trecut) Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. • sil. ba-i-. pl. -ce, -uri. și (înv.) baiarác, baierác s.n. /<tc. bayrak.

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.

BAIRÁC, bairace și bairacuri, s. n. (Învechit, în armata turcească și în cea romînească din epoca, fanariotă) 1. Steag de mătase foarte lat. Mai anțărț... și eu am purtat bairacul, și eu am giucat hora unirii, în colț la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Unitate militară, mai ales de voluntari, care servea sub același drapel. V. steag (2). Stan al Bratei s-a sculat... Să facă d-un bairac, Să vie la turci de hac. Floricică ș-o lalea, Bairacul cum făcea? Cincizeci voinici că strîngea. TEODORESCU, P. P. 585. – Pronunțat: ba-i-.

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un singur drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Tc. bayrak.

BAIRÁC ~ce n. 1) înv. Drapel de dimensiuni foarte mari, confecționat din mătase. 2) (în Principatele Dunărene) Unitate militară (de voluntari) care servea sub acest drapel. [Sil. bai-rac; Pl. și bairacuri] /<turc. bairak

BAIRAC s.n. (Mold., ȚR) Steag turcesc foarte lat, de mătase, ce se purta înaintea sangeacului, introdus și în armata din Țările Române. A: Deci frîncii din lăuntru, fără știrea creștinilor, au scos bairac albu. IM 1754, 71^r. B: cf. IM 1730, 99^v. Etimologie: tc. bayrak. substantiv neutru

bairac n. steag mare, stindard (mai mult ironic): și eu am purtat bairacul AL. [Turc. BAIRAK].

baĭrác n., pl. e și urĭ (turc. [d. pers.] baĭrak) Vechĭ. Steag turcesc de mătase foarte lat care se purta înaintea sangeaculuĭ, iar la noĭ, supt Fanarioțĭ, steag mare deosebit de alem și sangeac. Trupă de voluntari supt steag. Fig. A ridica baĭracu, a te revolta, a-țĭ proclama meritele. A purta baĭracu, a lua parte la o luptă politică. Azĭ. Iron. Steag pus ca să atragă lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Și baĭerac.

baiarac sn vz bairac

baierac sn vz bairac

bairaiac sn vz bairac

iuruc-bairac sn [At: DA ms / P: ~ba-i~ / Pl: ~ace, ~uri / E: tc yürük + bairak] (Tcî) Steag alb domnesc care se purta la paradă pentru a arăta direcția marșului.

iuruc-bairac n. steag alb domnesc ce se purta odinioară la paradă spre a arăta direcțiunea marșului: steagul cel mare al țării, iuruc-baiuracul FIL. [Turc. IÜRÜK-BAIRAK, stindard de călătorie].

bairác (înv.) (ba-i-) s. n., pl. bairáce

bairác s.n. (sil. ba-i-), pl. bairáce / bairácuri

BAIRÁC s. v. steag.

bairac s. v. STEAG.

iurúc-bairác, iurúc-bairáce, s.n. (înv.) steagul alb domnesc ce se purta la paradă, spre a arăta direcția marșului.