BAIRÁC, bairace și bairacuri, s. n. (Învechit, în armata turcească și în cea romînească din epoca, fanariotă) 1. Steag de mătase foarte lat. Mai anțărț... și eu am purtat bairacul, și eu am giucat hora unirii, în colț la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Unitate militară, mai ales de voluntari, care servea sub același drapel. V. steag (2). Stan al Bratei s-a sculat... Să facă d-un bairac, Să vie la turci de hac. Floricică ș-o lalea, Bairacul cum făcea? Cincizeci voinici că strîngea. TEODORESCU, P. P. 585. – Pronunțat: ba-i-.