AXIOMÁTICĂ s.f. Disciplină care studiază axiomele; culegere de axiome. [< axiomatique].

AXIOMÁTIC, -Ă, (1) axiomatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. 2. S. f. Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiomatique.

axiomátic, ~ă [At: GEOM. SP., ap. DA ms / P: ~xi-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr axiomatique] 1-2 a Întemeiat pe o axiomă (1-2). 3-4 a Cu caracter de axiomă (1- 2). 5-6 a (Îlav) În mod ~ Cu certitudine. 7-8 a (Îal) Valabil fără demonstrație. 9 a (Îs) Metodă ~ă Metodă științifică de expunere care, pornind de la propoziții prime, numite axiome, deduce noi propoziții, numite teoreme. 10 sf Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor (2). 11-12 sf Totalitate a axiomelor (1-2). 13 sf Demonstrație prin axiome (2) (a unei idei, a unei teorii etc.). 14-15 sf Culegere de axiome (1-2).

AXIOMÁTIC, -Ă, axiomatici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se întemeiază pe o axiomă; care are caracter de axiomă. 2. S. f. Disciplină care studiază înlănțuirea corectă a axiomelor. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiomatique.

AXIOMÁTIC, -Ă I. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă. ♦ metodă ~ă = metodă științifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziții (teoreme). II. s. f. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii și a utilizării corecte a deducției în științe; timologie. (< fr. axiomatique)

axiomátică (-xi-o-) s. f., g.-d. art. axiomáticii

axiomátică s. f. (sil. -xi-o-), g.-d. art. axiomáticii