ATRIBUÍ atríbui vb. IV. Tranz. 1. A da a acorda; a conferi. 2. A pune ceva pe seama in socoteala cuiva. Din fr. attribuer lat. attribuere.

atribuí [At: NEGRUZZI S. I 11 / Pzi: ~ribui shi esc / E: fr attribuer lat attribuere] 1 vt A da (ceva cuiva) k un bun ce i se cuvine Si: a acorda a asigura a conferi. 2 vr A se da drept proprietarul de drept a ceva Si: ashi aroga. 3 vt (Pex) A considera ceva k proprietatea cuiva. 4 vt (Pex) A considera o calitate k proprie cuiva. 5 vt A repartiza (ceva cuiva). 6 vt A pune o fapta pe seama cuiva Si: a acuza. 7 vr A se afirma drept cauza unui fenomen Si: ashi aroga. 8 vt A invinui pe cineva. 9 vt A recunoashte cuiva paternitatea unei opere. 10 vr A se da drept autorul unei opere Si: ashi aroga.

ATRIBUÍ atríbui vb. IV. Tranz. 1. A da a acorda a conferi. 2. A pune ceva pe seama in socoteala cuiva. Din fr. attribuer lat. attribuere.

ATRIBUÍ atribúi vb. IV. Tranz. (Urmat de determinari in dativ) 1. A acorda a conferi. A atribui o mare importantza unei probleme. Ii atribuie merite mai mari decit are in realitate. 2. A pune pe seama in socoteala (sau in spinarea) cuiva. Radu deveni iarashi trist shi ai casei atribuira aceasta grijii de shcoala. VLAHUTZA O. A. 119. Atribuind shtiintza mea la vrednicia invatzatorului porunci sa cumpere... un benish care il trimise dascalului. NEGRUZZI S. I 11. ◊ Refl. pas. Caderea naprasnica a lui Bucshan... mi se atribuia tot mie. SADOVEANU N. F. 150. Negreshit k nu inventziunea gravurii cu apatare ce i se atribuie [lui Albert Dürer] i va cishtiga mai mult pretz in ochii tai. ODOBESCU S. III 61. Prez. ind. shi: atribuiesc (CARAGIALE O. VII 77).

ATRIBUÍ atríbui vb. IV. Tranz. 1. A acorda a conferi. 2. A pune ceva pe seama in socoteala cuiva. Fr. attribuer (lat. lit. attribuere).

ATRIBUÍ vb. IV. tr. 1. A da a acorda a conferi. 2. A da (ceva) k venind de la... a pune pe seama cuiva in socoteala cuiva. [P.i. atríbui 36 ie. / < fr. attribuer cf. lat. attribuere].

ATRIBUÍ vb. tr. 1. a acorda a conferi. 2. a repartiza. 3. a pune pe seama cuiva. (< fr. attribuer lat. attribuere)

A ATRIBUÍ atríbui tranz. A considera k fiind propriu; a acorda. [Sil. atri] /<fr. attribuer

atribuì v. 1. a da a recunoashte; 2. a imputa.

*atríbuĭ shi (rar) ĭésc a í v. tr. (lat. attribúere it. attribuire fr. attribuer. V. con dis shi retribuĭ. Eŭ atribuĭ tu atribuĭ el atribuĭe sa atribuĭe). Daŭ acord recunosc: itzĭ atribuĭe tzie premiu. Imput arunc in spinarea cuĭva: a atribui cuĭva cauza uneĭ nenorocirĭ.

atribuí (a ~) (atri) vb. ind. prez. 3 atríbuie imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sa atríbuie

atribuí vb. (sil. tri) ind. prez. 1 sg. atríbui imperf. 3 sg. atribuiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. atríbuie

atribui (ind. prez. 1 sg. atribui 3 sg. shi pl. atribuie)

atribuiu bue 3 buiam 1 imp.

ATRIBUÍ vb. 1. (inv. shi reg.) a socoti. (Ia ~ pe nedrept aceasta afirmatzie.) 2. v. apropria. 3. v. conferi. 4. a da a distribui a impartzi a repartiza. (~ loturi de casa tzaranilor.)

ATRIBUI vb. 1. (inv. shi reg.) a socoti. (Ia ~ pe nedrept aceasta afirmatzie.) 2. ashi apropria ashi insushi. (Ishi ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 3. a acorda a conferi a da a decerna (inv. rar) a deferi. (~ un premiu o distinctzie.) 4. a da a distribui a impartzi a repartiza. (~ loturi de casa tzaranilor.)