AGRÍȘ, agriși, s. m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze lobate și cu fructe comestibile, care crește spontan în regiunile de munte (Ribes uva-crispa). [Acc. și: ágriș] – Din magh. egres.

agriș sm [At: ANON. CAR., ap. LB / V: acriș, ~reș, agrij, aghireș / A și: agriș / Pl: ~i / E: mg egres] (Bot) 1 Arbust din familia fragaceelor cu ramuri spinoase, cu frunze lobate, cu flori mici, verzui și cu fructe comestibile, verzi, galbene sau roșii, care crește în regiunile de munte Si: (reg) aguridă², borboană, coacăz, flocoșele, fragi, razachie, smirdar, struguri (Ribes grossularia). 2 (Îs) ~ negru Struguri negri (Ribes nigrum). 3 (Îs) ~ neultuit Cuișoare (Ribes aureum). 4 (Îs) ~ porumșoară Păltior (Ribes petracum). 5 (Îs) ~ roșu Coacăz (Ribes rubrum).

ÁGRIȘ, agriși, s. m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze lobate și cu fructe comestibile, care crește spontan în regiunile de munte. (Ribes uva-crispa). – Din magh. egres.

ÁGRIȘ, agriși, s. m. Arbust cu ramuri spinoase și cu fructe comestibile; crește prin locuri stîncoase, dar se cultivă și în grădini (Ribes grossularia). – Accentuat și: agríș.

ÁGRIȘ, agriși, s. m. Arbust cu ramuri spinoase și cu fructe comestibile. (Ribes grossularia). – Magh. egres.

ÁGRIȘ ~i m. Arbust cu ramuri ghimpoase și cu fructe comestibile dulci-acrișoare, de culoare verde-gălbuie. [Sil. a-griș] /<ung. egres

agriș m. arbust care produce agrișe (Ribes grossularia). [Ung. EGRES].

ágriș m. (d. agrișă). Tufa care produce agrișe (ribes grossularia). – În vest agríș. V. coacăz.

acriș³ sm vz agriș

aghiréș sm vz agriș

agréș sm vz agriș

agríj sm vz agriș

!agriș (plantă) (desp. a-griș) s. m., pl. agriși

agríș / ágriș (a-griș) s. m., pl. agríși / ágriși

ágriș s. m. (sil. -griș), pl. ágriși

ÁGRIȘ s. (BOT.; Ribes uva-crispa) (reg.) pomușoară, rezachie, rișiță, struguri-spinoși (pl.).

AGRIȘ s. (BOT.; Ribes uva-crispa) (reg.) pomușoară, rezachie, rișiță, struguri-spinoși (pl.).

agriș-roșu s. v. COACĂZ. DRACILĂ.

ágriș (-și), s. m. – Arbust cu fructe comestibile. – Var. (Trans.) agríșe, aghireáșe. Mag. egres (DAR; Gáldi, Dict., 82), care îl derivă din germ. med. agras (< v. fr. aigras < lat. *acrus, cf. acru). De remarcat că *acrus s-a contaminat probabil, din epoca lat., cu agrestis, și că de la „agrest” a ajuns să însemne „strugure verde”, cf. it. agresto, sp. agraz. Din it. cuvîntul a ajuns, cu sensul de „arbust cu fructe comestibile”, în sl. agres, ceh. agrest, pol. agrest (Berneker 25). Accentul rom. (ágriș) arată că nu poate fi vorba de un etimon sl., și că trebuie plecat de la mag. Totuși, var. dovedesc și existența unui prototip sl., fără a părea probabilă o der. directă din lat. (cf. REW 92, și Meillet, s. v. ager). Tot din it. provin alb. grestë, sb. greš, ogrešta, (Miklosich, Fremdw., 73), rus. agrus, dar cu sensul de „strugure verde”. – Der. agrișe, s. f. (fructul agrișului).