ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate².

abătut, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. I, 127 / Pl: ~uți, ~e / E: fr abattu] 1 Care este descurajat. 2 Trist.

abătút, -ă adj. Care este descurajat; deprimat, trist. Obosită de drum... abătută de mâhnire... ajunse la o căsuță (ISP.). • pl. -ți, -te. / < fr. abattu, după abate.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate²).

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat, trist. Pricepuse că a scăpat, printr-un mare noroc, de pacostea mezatului, însă figura îi era și acum abătută. PAS, L. I 142. În ziua cînd a fost concediat a venit în prăvălie. Părea extrem de abătut. SAHIA, N.,96. Era palid și grozav de abătut pentru prima oară observam cît de tare slăbise în anii din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. II 63. Obosită de drum... abătută de mîhnire... ajunse la o căsuță. ISPIRESCU, L. 55.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat. – Din abate (după fr. abattu).

abătút, -tă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat.

ABĂTÚT ~tă (~ți, ~te) Care este întristat; descurajat; mâhnit. /<fr. abattu

ABĂTUT adj. (Mold.) Înclinat. Tu știi firea noastră și neputința cea slabă a noastră că iaste abătută spre păcat. BUCOAVNĂ 1775, 62v. Etimologie: abate. Vezi și abatere.

abătut a. (galicism) fig. descurajat: astfel zice Domnul, trist și abătut BOL.

*abătút, -ă adj. (fr. abattu). Barb. Trist, întristat, îngândurat.

abătút adj. m., pl. abătúți; f. sg. abătútă, pl. abătúte

ABĂTÚT adj. v. supărat.

ABĂTUT adj. amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidit, (înv. și reg.) scîrbit, supărăcios, (înv.) dosădit, ponosit, pricăjit, (fig.) cătrănit, pleoștit, plouat. (Om ~; era tare ~.)

Abătut ≠ bucuros, vesel, voios

abătút, -ă, abătuți, -te, adj. – Strâns, adunat. – Din abate.