ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.

abțigui [At: DEX² / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vr (Fam) A se îmbăta. 2 vt A da (cuiva) bătaie ușoară. 3 vt A face (cuiva) un rău. 4 vt A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit). 5 vt (Pex) A falsifica.

ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec.

ABȚIGUÍ, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face cuiva un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec. – abțiguíre s. f.; abțiguit, -ă adj.

abțiguí vb. (sil. -gu-i), ind. prez. 1 sg. 3 pl. abțiguiésc

ABȚIGUÍ vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

abțigui în ER, p. 51, am explicat prin germ. Abzug pe a abțigui „a înșela”, „a bate”, refl. „a se îmbăta”. Cuvîntul este mai răspîndit decît credeam eu: găsim apțiguit „amețit de băutură, afumat, cherchelit” din Balș (LR, VIII, 1, p. 61); abțaig „lucru de puțin folos; acte fără mare valoare cu care cineva încearcă să cîștige o cauză” și abțaigui „a se judeca, a intenta proces”, abțaiguială, „acțiunea de a abțaigui; morala, ceartă” din Rădăuți (Lex. reg. I, p. 97); hapțugui „a fura; a specula mărfuri; a aranja ceva” din Rădăuți (Lex. reg. I, p.117); abțigui „a se îmbăta”, abțiguit „beat, chefuit”, cu variantele abțugui, abțuguit (Udrescu). În AUT, 1965, 3, p. 111, Ștefan Binder explică pe abțaig prin germ. Akzept, iar pe habțugui ca derivat de la abțaig. Între timp am văzut altă posibilitate de explicare. în tinerețe am auzit adesea zicîndu-se (a face) hapțighevezn, de obicei la adresa evreilor, cu înțelesul de „afacere necorectă, înșelăciune”. Mi se pare clar că era vorba de verbele germane gehabt und gewesen. Vorbitorul necunoscător al germanei le-a dat sensul care îl interesa pe el (vezi, mai sus, Înțelesul cuvintelor expresive). De aici s-ar putea să fi apărut, prin scurtare, abțig- rădăcina lui abțigui. Evident, s-ar putea să se fi amestecat și Abzug.

abțiguí, abțiguiesc, vb. – 1. (tranz.) A lovi, a plesni. 2. (refl.) A se turmenta, a se chercheli; a se îmbăta. – Et. nec. (MDA).