opțiuni
  • info

14 definiții pentru abjura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.

abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: ~jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credință religioasă, o doctrină, o concepție etc.

abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui”.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.

ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).

ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].

abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepții, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer

abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul.

*abjúr, a -á v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră

abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. și pl. abjúră

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credință.)

ABJURA vb. a se lepăda, a renega. (~ o credință, o doctrină.)

Intrare: abjura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abjura
  • abjurare
  • abjurat
  • abjuratu‑
  • abjurând
  • abjurându‑
 singular plural
  • abjură
  • abjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abjur
 (să)
  • abjur
  • abjuram
  • abjurai
  • abjurasem
a II-a (tu)
  • abjuri
 (să)
  • abjuri
  • abjurai
  • abjurași
  • abjuraseși
a III-a (el, ea)
  • abjură
 (să)
  • abjure
  • abjura
  • abjură
  • abjurase
plural I (noi)
  • abjurăm
 (să)
  • abjurăm
  • abjuram
  • abjurarăm
  • abjuraserăm
  • abjurasem
a II-a (voi)
  • abjurați
 (să)
  • abjurați
  • abjurați
  • abjurarăți
  • abjuraserăți
  • abjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • abjură
 (să)
  • abjure
  • abjurau
  • abjurară
  • abjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

abjura, abjurverb

  • 1. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: lepăda renega
    • format_quote [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.