abjecție sf [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr. 120, 11/1 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr abjection, lat abiectio] Faptă abjectă Si: josnicie, mârșăvie, ticăloșie.

abjécție s. f. Faptă, atitudine abjectă, demnă de dispreț; ticăloșie, josnicie. • pl. -ii. g.-d. -iei. / < fr. abjection, lat. abiectĭo, -ōnis.

ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă abjectă; josnicie, ticăloșie. Fasciștii sînt capabili de orice abjecție. – Pronunțat: -ți-e.

ABJÉCȚIE, abjecții, s. f. Faptă abjectă; ticăloșie. – Fr. abjection (lat. lit. abjectio, -onis).

ABJÉCȚIE s.f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloșie. [Cf. fr. abjection, lat. abiectio].

abjécție s. f. faptă, atitudine abjectă. (< fr. abjection, lat. abiectio)

ABJÉCȚIE ~i f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloșie; mârșăvie. [G.-D. abjecției; Sil. ab-jec-ți-e] /<fr. abjection, lat. abjecto, ~onis

abjecți(un)e f. ticăloșie, stare vrednică de dispreț.

*abjecțiúne f. (lat. ab-jéctio, -ónis. V. dejecțiune). Înjosire, ticăloșie. – Și -ecție.

abjécție (-ți-e) s. f., art. abjécția (-ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (-ți-i-)

abjécție s. f. (sil. -ți-e), art. abjécția (sil. -ți-a), g.-d. art. abjécției; pl. abjécții, art. abjécțiile (sil. -ți-i-)

abjecție

ABJÉCȚIE s. v. ticăloșie.

ABJECȚIE s. fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mârșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)