LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume dat de popor mai multor stele strălucitoare și mai ales planetei Venus. Ceriul era limpede și luceferii sclipitori rîdeau la stele. CREANGĂ, O. A. 156. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. id. ib. 175. ◊ (În comparații) Pe movila Braniștei un foc se aprinsese și lucea ca un luceafăr în liniștea amurgului. SADOVEANU, O. VII 123. Împăratul avea o fată frumoasă ca un luceafăr, încît la soare te puteai uita, dar la ea ba. POPESCU, B. II 72. ◊ Luceafărul-de-dimineață (sau luceafărul-de-ziuă, luceafărul-porcilor, luceafărul-boului) = planeta Venus (cînd se vede pe cer dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului-de-ziuă. CAMILAR, TEM. 144. Trebuia să mă și întorc acasă pînă o ieși luceafărul-porcilor. ISPIRESCU, la TDRG. Luceafărul-de-seară (sau luceafărul-de-noapte, luceafărul-ciobanilor) = planeta Venus (cînd se vede seara); steaua-ciobanului. Altă stea se aprinse în tăriile cele mai de sus ale cerului... era luceafărul-de-sară. HOGAȘ, M. N. 132. Luceafărul-de- (sau -din-) zori (sau luceafărul-dimineții) = steaua Sirius, v. zorilă. Luceafărul-cel-mare-de-miezul-nopții (sau luceafărul-cel-frumos) = steaua Vega, din constelația lirei. Luceafărul-porcesc (sau luceafărul-porcar) = steaua Aldebaran, din constelația taurului. Luceafărul-cel-mare-de-noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Personalitate deosebită, om cu calități strălucite. Luceafărul circului era domnișoara Henriette, fiica directorului: frumoasă de basm. CARAGIALE, O. III 19. Haide, caută-ți de drum și adă-ți aminte cît îi trăi de vestitul și prea puternicul Irod-Împărat, luceafărul răsăritului. ALECSANDRI, T. I 82. Numai soră-sa, Ancuța... Luceafărul satului... Nouă ani și jumătate L-a cătat tot ca pe-un frate. id. P. P. 112. – Pl. și: (popular,rar) luceaferi (TEODORESCU, P.P. 20).

LUCEÁFĂR lucéferi m. 1) Stea (foarte) strălucitoare (în special planeta Venus). 2) Personalitate cu calități deosebite într-un anumit domeniu de activitate spirituală. /<lat. lucifer

luceafăr m. 1. numele popular al planetei Venus: luceafărul de ziuă, luceafărul de seară; 2. (personificat) fiul Soarelui, îndrăgește fete muritoare (în tradițiunile populare): Luceafărul, poemă de Eminescu; 3. aparițiune: un luceafăr de fetică AL.; 4. fig. reprezentant ilustru: luceferii poeziei; 5. fig. strălucire: e lumina re’nvierii, e luceafărul sperării AL. [Lat. LUCIFERUM].

luceáfăr m., pl. luceferĭ (lat. lúcĭfer, luciferi, d. lux, lucis, lumină, și ferre, a purta, compus ca și fosfor. V. lucesc, sufer). Stea mare, ca planeta Venerea ș. a. (La Em. o stea cu numele de Yperion, care a fost un titan, tatăl soareluĭ). Fig. Persoană distinsă pin ceva: acest poet e un luceafăr al poeziiĭ. V. stea.

Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.

Luceáfărul (planeta Venus) s. pr. m.

Luceáfărul-de-Seáră s. pr. m.

LUCEÁFĂR s. (ASTRON.) 1. (art.) Venus (n. pr.), (pop.) steaua ciobanului. 2. luceafărul de dimineață = (pop.) steaua dimineții, steaua zorilor; luceafarul de seară = (pop.) steaua ciobanului; luceafărul de ziuă v. Sirius; luceafărul din zori v. Sirius.

LUCEAFĂRUL-PORCÉSC s. v. aldebaran.

LUCEAFĂRUL-PÓRCULUI s. v. aldebaran.

LUCEAFĂR s. (ASTRON.) 1. (art.) Venus, (pop.) steaua ciobanului. 2. luceafărul de dimineață = (pop.) steaua dimineții, steaua zorilor; luceafărul de seară = (pop.) steaua ciobanului; luceafărul de ziuă = Sirius, luceafărul din zori, (pop.) rarița (art.), zorilă, ochiul-dulăului; luceafărul din zori = Sirius, luceafărul de ziuă, (pop.) rarița (art.), zorilă, ochiul-dulăului.

luceafărul-porcesc s. v. ALDEBARAN.

luceafărul-porcului s. v. ALDEBARAN.

luceáfăr (lucéferi), s. m. – 1. (Înv.) Lucifer, prințul demonilor. – 2. Nume de stea. – Mr. luțeafir(e). Lat. lucĭfer (Pușcariu 987; Candrea-Dens., 1012; REW 5141; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 171), cf. sp. (lucifero). – Der. luceflengher (var. luceflender), s. m. (dracul), cu suf. -engeros, de origine țig. (Bogrea, Dacor., I, 261) sau -endru, cf. fleandură.

LUCEAFĂRUL (în mitologia românească), personaj demoniac realizat în folclor prin confuzia între Lucifer și astrul cu același nume. În literatura română, tema L. a fost folosită de M. Eminescu în poezia cu același nume.

LUCEAFĂRUL 1. Revistă de literatură și artă. A apărut bilunar la Budapesta (1 iul. 1902-15 oct. 1906), Sibiu (15 oct. 1906-15 aug. 1914; 1941-1944 lunar) și București (1 ian. 1919-sept. 1920) sub conducerea lui Al. Ciura, O. Goga, Oct. Tăslăuanu ș.a. A susținut interesele naționale ale românilor din Transilvania. Printre colaboratori: I. Agârbiceanu, L. Rebreanu, Gib Mihăescu, G. Galaction, Alice Călugăru, Elena Farago, I. Lupaș, V. Pârvan, G. Bogdan-Duică, N. Tonitza, M. Dragomirescu. 2. Revistă a Uniunii Scriitorilor din România. Apare la București din 15 iul. 1958, inițial bilunar, apoi săptămânal (între 9 oct. 1965 și 1989), promovând îndeosebi creația tinerilor scriitori. Redactori-șefi: D. Deșliu (1958-1962), E. Barbu (1963-1968), Șt. Bănulescu (1968-1971), V. Teodorescu (1972-1974), N. Dragoș (1974-1979), N.D. Fruntelată (1980-1989). Au avut rubrici permanente M. Preda, M. Sorescu, N. Manolescu, F. Neagu, M. Ungheanu, D. Laurențiu, C. Ivănescu, I. Gheorghe, A.D. Munteanu ș.a. Aici au debutat: I. Naghiu, Al. George, Gabriela Adameșteanu, M. Pelin ș.a. Colaboratori: Gh. Tomozei, C. Baltag, L. Dimov, G. Dumitrescu, D. Pillat, A. Păunescu, Al. Piru, E. Simion ș.a. Serie nouă (din 1990), avându-l ca redactor-șef (1990-2000) pe L. Ulici. Colaboratori: D. Laurențiu, Șt. Aug. Doinaș, B. Nedelcovici, Ana Blandiana, Constanța Buzea, R. Vulpescu, M. Dinescu ș.a.