țâțâire sf [At: LB / V: (înv) țițăi~ / Pl: ~ri / E: țâțâi²] 1 (D. unele insecte, păsări și animale) Emitere a unor sunete caracteristice, repetate, ascuțite, scurte și tremurătoare. 2 Tremurare din cauza fricii. 3 Înfiorare. 4 Teamă. 5 (D. oameni) Emitere a unui sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 6 Sorbire zgomotoasă a unui lichid. 7 (Reg) Poftă acută de mâncare sau de băutură. 8 Sunet tremurător, cu vibrații scurte, lipsite de adâncime, emis de un instrument cu coarde.

țițăire sf vz țâțâire

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi² (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

A ȚÂȚÂÍ țâțâi intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

țâțâí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țâțâi, 3 sg. și pl. țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá

ȚÂȚÂÍ vb. v. tremura, țârâi.