țârâit¹ sn [At: CONTEMP, V₁ , 239 / V: ~ă sf, (reg) ~răit, țiriit, țărăit / Pl: -uri / E: țârâi¹] 1-9 Țârâire (1-9). 10 (Îlav) Cu ~a Puțin câte puțin.

ȚÂRÂÍT ~uri n. 1) v. a ȚÂRÂI¹. ◊ Cu ~a a) picătură cu picătură; b) în cantități mici; câte puțin. 2) Sunet caracteristic produs de o ființă sau de un obiect care țârâie. ~ul soneriei. /v. a țârâi

țărăit sn vz țârâit

țârăit sn vz țârâit¹

țiriit sn vz țârâit¹

ȚÎRÎÍT² s. n. Faptul de a țîrîi¹; sunetul, zgomotul produs prin această acțiune. 1. v. țîrîi (1). Ceilalți așteptau tăcuți, ascultînd țîrîitul lichidului în rezervor. MIHALE, O. 196. În liniștea pavilionului se auzea țîrîitul ploii pe acoperișul de tablă, un țîrîit monoton și obositor. SADOVEANU, O. VI 221. 2. v. țîrîi (2). În tăcerea ruinilor se auzea țîrîitul tremurător al greierilor. SADOVEANU, O. III 120. Un țîrîit necurmat de lăcuste suna-n auz. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Cu ce farmec negrăit eram legănați de simfoniile tăcerii adînci, întrerupte în răstimpuri, de țîrîitul depărtat al greierilor de noapte. HOGAȘ, M. N. 109. 3. v. țîrîi (3). Apăsă cu arătătorul elastic pe butonul de lîngă ușă al unei sonerii... În depărtare, răspunse apăsării un lung țîrîit metalic. HOGAȘ, M. N. 25. 4. v. țîrîi (4). Țipetele femeilor speriate acoperind... țîrîitul înflorit al lăutarilor. REBREANU, R. I 125.

țîrîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a țîrîi: țîrîitu greĭerilor.

țârâít² s. n., pl. țârâíturi

țârâít s. n., pl. țârâíturi

ȚÂRÂÍT s. țârâitură, zbârnâit. (~ul soneriei.)

ȚÎRÎIT s. țîrîitură, zbîrnîit. (~ soneriei.)