ȚICNEÁLĂ, țicneli, s. f. (Fam.) 1. Sminteală, nebunie. 2. Manie. – Țicni + suf. -eală.

țicneală sf [At: PAPADAT-BENGESCU, R. II, 103 / V: țign~ / Pl: ~eli / E: țicni + -eală] (Fam) 1 Tulburare a minții Si: scrânteală, sminteală, (fam) țăcăneală (6). 2 (Fam) Idee fixă, bizară Si: manie.

ȚICNEÁLĂ s. f. (Fam.) Sminteală, nebunie; manie. – Țicni + suf. -eală.

ȚICNEÁLĂ s. f. (Familiar) Faptul de a fi țicnit; sminteală, nebunie, manie.

ȚICNEÁLĂ ~éli f. fam. 1) Stare a celui țicnit. 2) Faptă sau vorbă de om țicnit. /a se țicni + suf. ~eală

țigneală sf vz țicneală

țicneálă (fam.) s. f., g.-d. art. țicnélii; (manii) pl. țicnéli

țicneálă s. f., g.-d. art. țicnélii; (manii) pl. țicnéli

ȚICNEÁLĂ s. 1. v. nebunie. 2. v. sminteală.

ȚICNEALĂ s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, nebunie, sminteală, smintire, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. aiureală, sminteală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală.

țicneală, țicneli s. f. manie, nebunie