ȘPÁGĂ¹, șpăgi, s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

șpagă¹ sf [At: C. PETRESCU, Î. II, 199 / Pl: șpăgi / E: ns cf rs шпага „sabie”, srb špag „buzunar”] (Fam) 1 Bacșiș (4). 2 Mită.

șpagă² sf vz spangă

ȘPÁGĂ¹ s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

ȘPÁGĂ² s. f. (Ieșit din uz) Bacșiș, mită, șperț. Nu pune la dispoziție vagoane decît cu «șpagă» la personalul din stații. C. PETRESCU, Î. II 199.

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat șpăgile. NECULCE. Au intrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72^v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102^r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.

2) șpágă f., pl. șpăgĭ (rus. sîrb. špag, buzunar. V. cĭupag). Fam. Mită, șperț.

!șpágă (fam.) s. f., g.-d. art. șpắgii; pl. șpăgi

șpágă s. f., g.-d. art. șpăgii; pl. șpăgi

ȘPÁGĂ s. v. bacșiș, mită, șperț.

șpagă s. v. BACȘIȘ. MITĂ. ȘPERȚ.

șpágă s. f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între spa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență „suprasarcină”, v. aici.

șpagă Cuvînt folosit cu aceeași valoare ca șperț. A fost semnalat de Valentin Gr. Ghelaru, BPh., IV, p. 128, care, după o sugestie dată de acad. Iorgu Iordan, îl explica prin șpaga, adică „țepușa” pe care agenții vamali o înfigeau în saci ca să se convingă că nu se strecoară mărfuri de contrabandă. Scriban pornește de la rus. (?), scr. špag „buzunar”. Ciorănescu, socotind îndoielnice ambele explicații și după ce respinge ideea unei legături semantice cu fr. épingles, propune să vedem aici o confuzie între spagă „spadă” și spenge, dublet al lui spență, care la rîndul lui e dublet al lui speze. Cred că cea mai convingătoare este explicația dată de Chelaru: oare germ. bestechen „a mitui” nu e derivat de la stechen „a împunge”? S-ar putea însă pune întrebarea dacă nu cumva s-a amestecat în vreun fel it. pagare „a plăti”.

șpágă s.f. (înv.) 1. spadă, spangă; baionetă. 2. șperț.

șpagă s. f. sg. mită, șperț, bacșiș