ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte purtat dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) purtat de elevi peste haine, ca uniformă. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, simplă sau ornamentată, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz.

șorț² sn [At: LB / V: (reg) ~rt (Pl: șoarte) / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) 1 Reputație proastă. 2 (Îe) A face (cuiva) ~ A vorbi de rău Si: a defăima (7).

șorț¹ sn [At: (a. 1764) IORGA, B. R. 340 / V: (reg) so~, su~, ~rt, șulț, șurt, șurț sn, surță, șoarță (Pl: ~țe) ~ă, șurță (Pl: ~țe) sf / Pl: ~uri / E: ger Schurz cf săs šurts] 1 Obiect de îmbrăcăminte (din pânză, piele, cauciuc etc.), purtat dinainte, peste haine, de femei, muncitori etc. în timpul lucrului, pentru a-și proteja îmbrăcămintea sau organismul Si: (reg) pestelcă, șolorof șvartug. 2 (Pop) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împodobită cu broderii, care se poartă de către femei, peste fustă, în față Si: (reg) catrință (1), opreg, zadie, zăvelcă. 3 (Iuz) Obiect de îmbrăcăminte care facea parte din uniforma școlarilor și care se purta peste haine.

ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului, pentru a-și proteja îmbrăcămintea. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mâneci) care face parte din uniforma școlarilor și care se poartă peste haine. 3. (În portul popular femeiesc) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac, de obicei împodobită cu broderii, care se poartă peste fustă. – Din germ. Schurz.

ȘORȚ, șorțuri, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din pînză, piele, cauciuc etc., care se poartă dinainte, peste haine, de către femei și anumiți muncitori, pentru a-și proteja îmbrăcămintea sau pentru a-și apăra organismul împotriva unor factori vătămători. Un băiat cu șorț alb aleargă cu două franzele rumene și calde în brațe. C. PETRESCU, C. V. 119. O domnișoară cu șorț alb îi întîmpină în capul scării. REBREANU, R. I 268. Fata... luă în șorț vreo doi pumni de mălai. ISPIRESCU, L. 333. Obiect de îmbrăcăminte, lucrat dintr-un material fin și împodobit cu cusături artistice, care face parte din portul de sărbătoare al țărancelor; catrință, zăvelcă. Și dimineața vin neveste Cu șorțul prins în cingătoare. GOGA, P. 16. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboadă de mătasă. N-am șorț cu flori – și dacă n-am Ce-i pasă? COȘBUC, P. I 126. Nimic nu poate fi mai grațios ca... preșurile țesute cu fir alb sau galben, cu ornamente și cu ciucuri lungi de lînă colorată, care se lucrează în Banat, înlocuind, acolo, șorțurile și fotele țărancelor noastre. ODOBESCU, S. I 483. 2. Obiect de îmbrăcăminte (cu mîneci) făcînd parte din uniforma școlarilor, și care se poartă peste haine.

ȘORȚ ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte care se poartă dinainte, peste haine, pentru a le proteja în timpul lucrului. 2) (în portul popular femeiesc) Piesă dintr-o țesătură dreptunghiulară, de obicei împodobită cu broderii și purtată peste fustă. /<germ. Schurz

șorț n. 1. fâșie de pânză sau de piele ce femeile și lucrătorii își pun pe dinainte spre a-și păstra hainele de lucru; 2. bucată de stofă atârnată înaintea jumătății inferioare a corpului: șorțul sau fota țărănească se mai numește peste Olt și’n Mold. pestelcă. [Tr, șurț = nemț. SCHURZ].

șorț (Munt.) și șurț (Trans. Olt.) n., pl. urĭ (germ. schurz și schürze, șorț; vgerm. scurz, d. lat. *excurtus = curtus, scurt; ceh. šorc, pol. szorc, ung. surc. Cp. cu scurteĭcă). Pestelcă. – Și șurță, f., pl. e (Trans.).

sorț² sn vz șorț¹

șorț s. n., pl. șórțuri

șorț s. n., pl. șórțuri

șorț

șorț, -țuri.

ȘORȚ s. 1. (reg.) șolorof, șvartug. (~ul brutarului.) 2. (Mold.) pestelcă. (~ din portul popular feminin.)

ȘORȚ s. 1. (reg.) șolorof, șvartug. (~ brutarului.) 2. (Mold.) pestelcă. (~ din portul popular feminin.)

șorț (-țuri), s. n. – Îmbrăcăminte de protecție care se poartă dinainte. – Var. Munt., Trans. șurț. Germ. Schurze (Diez, Gramm., I, 129; Mîndrescu, 93; Cihac, II, 392; Borcea 214), prin intermediul pol. szorc, ceh. šorc, mag. surc.

șorț, șorțuri, s.n. (reg.) 1. reputație proastă. 2. (în loc. vb.) a face șorț = a defăima, a vorbi de rău.