șindrilă sf [At: (cca 1496-1507) D. BOGDAN, GL. 227 / V: (reg) hindi~, jin~, sindi~, sin~, șandi-, ~di~ sf, ~dil (Pl: ~e) sn / Pl: ~le, (reg) ~li / E: ger Schindel, mg zsindely] 1 (Adesea csc) Scândură (de brad, de fag etc.) îngustă și subțire, întrebuințată mai ales la acoperișul caselor Si: (reg) chiorpeacă (1), draniță (1), prăștilă, șindră (1), șiță¹ (1), ștablon (5). 2 (Ban; Trs; pan; îf șindilă) Loc de arătură lung și îngust.

ȘINDRÍLĂ, șindrile și șindrili, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Scîndurică de brad îngustă și subțire, care servește ca material de acoperit casele; șiță. V. draniță. Repede-o ploaie căzu, cu picuri ca boaba de strugur, Vuiet de mii de ciocane-aducînd pe șindrilele casei. COȘBUC, P. II 61. Lat acoperiș de șindrilă se-ntîndea jur împrejur cu streșine largi. ODOBESCU, S. I 107. Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. ALECSANDRI, P. P. 191. – Variantă: (regional) șindílă (CREANGĂ, A. 2, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 139) s. f.

ȘINDRÍLĂ ~e f. 1) Material de construcție format din scândurele de brad, subțiri și înguste, folosit la acoperitul caselor. 2) Fiecare dintre aceste scândurele. [G.-D. șindrilei] /<ung. zsindely, germ. Schindel

șindrilă f. scândură de lemn ce servă la învelit case. [Nemț. SCHINDEL].

sindilă sf vz șindrilă

sindrilă sf vz șindrilă

șindílă (est) și șindrílă (vest) f., pl. e (germ. schindel, d. lat. scindula și scándula, șindilă; ceh. šindel, sîrb. šindala, šindra, ung. zsindel, zsindelĭ, V. scîndură). Draniță, șiță, scîndurică despicată de acoperit casele țărăneștĭ: casă acoperită cu șindilă (col). Bețișor lat (în Munt. spetează) care se lipește pe hîrtie ca să formeze zmeu. – În Ban. și Serbia șindilă, șindră, șîndră. V. prăștilă.

șindrílă s. f., g.-d. art. șindrílei; pl. șindríle

șindrílă s. f., g.-d. art. șindrílei; pl. șindríle

șindrilă

șindrilă, -le.

ȘINDRÍLĂ s. (pop.) prăștilă, (reg.) scândură, ștablon, (Ban.) șindră. (Casă acoperită cu ~.)

ȘINDRILĂ s. (pop.) prăștilă, (reg.) scîndură, ștablon, (Ban.) șindră. (Casă acoperită cu ~.)

șindrílă (-le), s. f. – Șiță, șindră, scîndurică. – Var. Mold., Trans. șindilă, Banat șindră și var. Germ. Schindel, prin intermediul mag. zsindely (Cihac, II, 388; Borcea 208; cf. Miklosich, Fremdw., 125), ceh. šindel, sb. šindra (› Banat). Der. din sl. scindĭlla (Cipariu, Elem., 60) nu este probabilă. – Der. șindrili, vb. (a acoperi cu șindrilă); șindrilar, s. m. (cel care bate șindrilă pe acoperiș).

șindrílă, șindrile, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. ♦ (top.) Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu, 1973). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din magh. zsindely, germ. Schindel (Șăineanu, Scriban; Cihac, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. scindula (Scriban).

șindrílă, -e, (șindilă), s.f. – Scândură de fag, îngustă și subțire, prevăzută cu un șanț pentru îmbinări, cu care se acoperă casele și acareturile; șiță. Se utiliza preponderent în Maramureșul istoric și Lăpuș. Șindila, nume topic în Odești (Codru): „Stă mărturie unui meșteșug practicat cu decenii în urmă, azi dispărut” (Odobescu 1973). – Din germ. Schindel, prin intermediul magh. sindely (Cihac cf. DER).