ștablon sn [At: H XVII, 99 / V: (reg) st~, stăb~, șa~, ~lău, ~lu, ștob~, ștoblu sn, stabloană sf / Pl: ~oane / E: ns cf ger Stabbau, Standbaum] 1 (Trs; Buc) Prelungire a podului unei case pe capetele ieșite în afară ale grinzilor. 2 (Buc) Grinda principală pe care se sprijină acoperișul unei case. 3 (Reg; îf ștablon) Fiecare dintre stâlpii care sprijină streașină casei. 4 (Reg) Fiecare dintre scândurile de pe grinzi, de care se fixează căpriorii unei case. 5 (Reg; îf șablon) Șindrilă (1).

ȘTABLÓN s. v. șindrilă.

ștablon s. v. ȘINDRILĂ.

ștablón, ștabloáne, s.n. (reg.) 1. prelungire a podului unei casei pe capetele ieșite în afară ale grinzilor. 2. grinda principală pe care se sprijină acoperișul unei case. 3. (în forma: șablon) fiecare dintre stâlpii care sprijină streașina casei. 4. fiecare dintre scândurile de pe grinzi, de pe care se fixează căpriorii unei case. 5. (în forma: șablon) șindrilă.

ștablón, ștabloane, s.n. – (reg.) Prelungire a podului unei case pe capetele ieșite în afară ale grinzilor (Maram., Trans., Bucov.). – Cf. germ. Stabbau, Standbaum „pod fix” (MDA).