ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega.

șagă sf [At: DOSOFTEI, PS. 132/16 / Pl: șăgi, (rar) șegi, (nob) șege / E: bg шега] (Pop) 1 Vorbă hazlie Si: glumă¹ (2). 2 Faptă glumeață Si: glumă¹ (3). 3 (Îla) De ~ Glumeț (1). 4 (Îlav) Fără ~ În mod serios. 5 (Îlav) În (sau, rar, de) ~ Fără seriozitate. 6 (Îal) Cu intenția de a glumi. 7 (Îal) Într-o doară Si: la întâmplare. 8 (Îe) A-i fi (cuiva) în ~ A lua lucrurile în glumă¹. 9 (Îlv) A face ~ (cu cineva) A glumi (cu cineva). 10 (Întărind o afirmație; îe) Nu ~! Nu glumă¹! 11 (Mai ales cu verbul la imperativ; îe) A lăsa ~ga (la o parte sau de o parte) sau a-i ajunge (cuiva) de ~ A renunța la glume. 12 (De obicei în enunțuri negative; îe) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) ~ sau a fi (sau a-i părea cuiva) lucru de ~ A fî (sau a-i părea cuiva că este) ceva neserios, fără importanță. 13 (Îe) A se întrece cu ~ga A merge prea departe cu gluma¹. 14 (Îe) A trece (pe cineva) cu ~ga A lua (pe cineva) în râs. 15 (Îe) A se trece de ~ A începe să devină lucru serios. 16 (Îe) A se îngroșa ~ga A se agrava situația. 17 (Îe) Nu-i vreme de ~ Nu-i momentul potrivit pentru glumit.

ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă. ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (În construcții negative sau interogative); A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega.

ȘÁGĂ, șăgi, s. f. Glumă. E poate numai șagă, numai joc. BENIUC, v. 17. M-am abătut și eu cîteodată, cu vorbe și șăgi, la fetele rumene. SADOVEANU, E. 120. Apoi dă-o dracului de șagă... M-ai făcut numai vînătăi. DELAVRANCEA, O. II 97. Măriuca îi puse căciula pe cap și cu șăgi, cu dezmierdări, îl scoase pe ușă afară. GANE, N. II 13. Au ospătat cu toții împreună tot în șăgi. SBIERA, P. 121. ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, în glumă. Foaie verde de pe cracă, Eu cu mîndră rîd în șagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. Fără șagă = fără a glumi, în mod serios. Dar, fără șagă, ce-i cu masa? CONTEMPORANUL, VII 99. ◊ Expr. A face șagă = a glumi. Ș-apoi zău, nu face șagă, că nu-i lucru de mierat. CONTEMPORANUL, I 234. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru a glumi. Vrei să șuguiești, dar nu-i vreme de șagă. NEGRUZZI, S. I 154. A se întrece cu șaga = a trece măsura, a duce lucrurile prea departe, a exagera. Văzînd că lucrurile se cam întrec cu șaga, ieși în balcon. GANE, N. II 196. Dar știi că te prea întreci cu șaga, Ivane. CREANGĂ, P. 315. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. Acum se trecuse de șagă; aveam să dăm piept la piept cu hoții. GANE, N. 161. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă. CREANGĂ, P. 9. Domnul, dacă a văzut că de șagă s-a trecut... NEGRUZZI, S. I 187. (Mai ales cu verbul la imperativ) A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a nu mai glumi, a termina cu gluma, a deveni serios. Ia las’ șaga la o parte, măi omule. CREANGĂ, P. 127. Agiungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. ALECSANDRI, P. P. 190. (În construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, care nu trebuie luat în seamă. Vezi, tu, măi Chirică? Asta nu-i șagă. CREANGĂ, P. 158. Văzînd că nu-i lucru de șagă, se lasă și el de împărăție. id. ib. 187. Nu vă pară șagă: de la Neamț pînă la Iași e cîtu-i de la Iași la Neamț. id. A. 117. (După o afirmație, spre a o întări) Nu șagă! = nu glumă, v. glumă. Asta știu c-a fost nuntă, nu șagă! GANE, N. II 111. Să știi c-a fost război Și moarte-aici, nu șagă! COȘBUC, P. II 58. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu, că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 156. – Pl. și: șegi (NEGRUZZI, S. II 219).

ȘÁGĂ șăgi f. pop. Faptă sau vorbă plină de haz, menită să producă veselie; glumă. ◊ În ~ fără intenții rele; în glumă. Fără ~ cu toată seriozitatea. Nu ~ în toată puterea cuvantului. A se întrece cu ~a a întrece măsura; a-și permite prea multe. A lăsa ~a (la o parte) a înceta de a mai glumi; a se face serios. /<bulg. šega

ȘAGĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Vorbă, faptă glumeață; glumă. A: Nice va prăvi unde fac glume De nebunii și de șegi de lume. DOSOFTEI, PS. Are tocmală de piare și fuge foarte pre lesne de vălășaguri și de griji trupești și de hrană, și mai vîrtos de cuvente multe și de șegi să topeaște ca ceara de foc. L SEC. XVII, 73^v. Au scris carte la dînsul oarecare filosof grec, certînd tirăniia lui prin șagă. NCCD, 356. Am păgubit boii pentru o șagă. E 1779, 22^r; cf. CANTEMIR, IST.; NCCD, 328, 368; AETHIOPICA; B 1774, 32^v; BUCOAVNĂ 1775, 51^r. C: Shagĕ. locus. AC, 366. // B: Are tocmeală de piiare și fuge foarte pre lesne de valuri și de griji trupești și de hrană, și mai vîrtos de cuvinte multe și de șezi [sic!] să topeaște ca ceara de foc. L ante 1693, 119^v. ◊ Loc. adj. De șagă = glumeț. A: Voroavele și cuventele tinerilor ceale de glume și de șagă nice leac nu le iubea. VARLAAM. ◊ Loc. adv. În (cu) șagă = fără seriozitate, cu intenția de a glumi, într-o doară. A: Svătuia pre Dispot-Vodă să omoară pre cei vicleni ai săi. Zicea în șagă. N. COSTIN. Puțin cu glumă clevetind unul pre altul și zicînd în șagă cu batgiocurâ unul altuia cum că îi sade bine portul . . ., să grăbiia spre satul Visa. I, 9^v. C: El rîse și dzise cam cu șagă. CRON. ante 1730, 44^r.* Loc. vb. A face șagă = a glumi; a face scamatorii. A: Vrînd să facă șagă, au sărit peste zidul frăține-său, rîzînd. M. COSTIN. Un mascaragiu . . ., vrînd să facă șagă pre apa Prutului . . s-au cufundat. N. COSTIN. De grăiești adevărul . . . sau de faci șagă cu mine, rămîie așa această dată. I, 8^v; cf. NCL I, 36; I, 2^r. ◊ Expr. A fi (a părea) (lucru de) șagă = a fi (a părea cuiva că este) ceva neserios, fără importanță. A: Au trimis soltanul un mîrzac la Vasilie-Vodă, întrebîndu-l că ce au fugit din scaun ? (De șagă lucru este întrebare ca, aceasta pre o vreme ca aceea ?). M. COSTIN. Să nu le pară șagă să mînie pre era iul. N. COSTIN. Nice iaste șagă a năvăli la focul nemțăscu oastea ce-i deprinsă mai la largu. PSEUDO-COSTIN, 3^r. A se îngroșa șaga = a se agrava situația. A: Să îngroșase amu șaga, cînd au sosit steagurile oștii, noastre M. COSTIN. Etimologie: bg. šega. Vezi și șăgaci, șeganie, șugui, șuguitor. Cf. mascara (1), mîniecitură, pelivănie, șeganie, ș o z i e, t ă m ă ș a g, t ă m ă ș e a l ă.

șagă f. Mold. glumă: nu-i lucru de șagă CR. [Bulg. ȘAGŬ].

șágă f., pl. șăgĭ (bg. šega, šaga, nsl. šega, vsl. šenga; alb. šaká, šakă, ngr. sakás, d. turc. șaka, șagă. V. șuguĭesc). Est. Glumă: a face șagă. Fără șagă, serios: îțĭ spun fără șagă. În șagă, în glumă, șuguind: ĭ-a spus în șagă.

glúmă f., pl. e (vsl. gluma, nerușinare, bg. sîrb. gluma, glumă, rudă cu vechĭul islandez glaumr, veselie zgomotoasă. V. Bern. 1, 308, și rom. hărmălaĭe). Vest. Vorbă saŭ faptă de rîs: musafiriĭ făceaŭ glume pe socoteala luĭ. Fără glumă, serios: îțĭ spun fără glumă c’a murit. În glumă, glumind, rîzînd, fără seriozitate: a lua ceva în glumă. – În est șagă.

șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi

șágă s. f., g.-d. art. șăgii, pl. șăgi

ȘÁGĂ s. v. ghidușie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie.

șagă s. v. GHIDUȘIE. GLUMĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. NEBUNIE. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.

șágă (șégi), s. f. – Glumă, poznă. Sl. šega, šuga (Cihac, II, 384; Byhan 334; Tiktin; Iordan, Dift., 73; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. bg., sb. šega, šag, alb. šakë. – Der. șagaci,adj. (glumeț); șăgalnic, adj. (hazliu), var. șegalnic; șeganie, s. f. (înv., glumă); șegui (var. șugui), vb. (a glumi), din sl. šegovati, šegują.