înțepenire sf [At: CALENDARIU (1814), 174/25 / V: (înv) ~țăp~ / Pl: ~ri / E: înțepeni] 1 Dobândire a unei mari rigidități Si: înțepenitură (1). 2 Încetare de se mișca Si: înțepenitură (2). 3 Fixare puternică în ceva Si: înțepenitură (3). 4 (Fig) Neclintire într-o hotărâre Si: înțepenitură (4). 5 (Irn) Somn adânc Si: înțepenitură 6 Luare a unei poziții dârze în fața cuiva Si: înțepenitură (6). 7 Deces. 8 (Mpp; îs) ~ de încheietură Pierdere totală sau parțială a mobilității încheieturilor. 9 (Pop; îs) ~a cailor Pierdere momentană a mobilității, la cai, cauzată de oboseală extremă. 10 Înfigere în ceva. 11 Fixare a unui obiect în locașul său, astfel încât să nu se mai miște. 12 Imobilizare în noroi, în nisip etc. 13 Sporire a solidității unui obiect. 14-15 (Fig) (Păstrare sau) conservare mai îndelungată. 16 Luare a unei atitudini dârze în fața cuiva Si: înțepușare (4).

ÎNȚEPENÍRE, înțepeniri, s. f. Faptul de a (se) înțepeni. 1. Înlemnire, încremenire. 2. Fixare.

înțepeni [At: VARLAAM, C. II, 86 / V: (înv) ~țăp~ / Pzi: ~nesc / E: în- + țeapăn] 1 vi A deveni rigid Si: a încremeni, a înlemni. 2 vi A nu mai mișca. 3-4 vtr A (se) prinde bine în ceva Si: a (se) fixa. 5 vr (Fig) A rămâne neclintit într-o hotărâre Si: a se încăpățâna. 6 vi (Irn) A adormi adânc. 7 vi (Pex) A muri. 8 vi (Înv) A avea un atac de epilepsie. 9 vr (D. oameni) A lua o poziție dârză în fața cuiva Si: (pop) a se înțepușa (5). 10 vr A se înfige în ceva. 11 vt A fixa bine un obiect astfel încât să nu mai aibă joc în locașul lui. 12 vr A rămâne afundat în noroi, în nisip etc. 13 vt A face să devină solid Si: a întări, a strânge. 14 vr (Înv; imp) A deveni mai tare, mai rezistent. 15-16 vr (Fig) A se (păstra sau) conserva mai bine.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126.

A ÎNȚEPENÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau părți ale lui) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni țeapăn; a amorți. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoșa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face să devină țeapăn. 2) pop. (obiecte) A întări ca să nu se miște; a fixa. ~ un stâlp. /în + țeapăn

A SE ÎNȚEPENÍ mă ~ésc intranz. A lua o poziție rigidă, rămânând ca înfipt. /în + țeapăn

înțepenì v. 1. a (se) face țeapăn; 2. a înfige.

înțepenésc v. intr. (vsl. o-cĭepĭenĭetĭ, d. cĭepĭenŭ, țeapăn; rus. [o-]cĭepenĭetĭ). Mă fac țeapăn (rigid): membrele cadavrelor înțepenesc. V. tr. Fac țeapăn, fixez: a înțepeni un par în pămînt. – În Btș. și înțepinez, pop. înță-.

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

înțepení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 să înțepeneáscă

înțepení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepeneáscă

ÎNȚEPENÍRE s. 1. v. fixare. 2. (MED.) înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. v. anchiloză. 4. v. înmărmurire.

ÎNȚEPENÍRE s. v. consolidare, întărire.

ÎNȚEPENIRE s. 1. fixare, fixat, imobilizare, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.) 2. înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. (MED.) anchilozare, anchiloză, prindere. (~ articulațiilor.) 4. împietrire, încremenire, înlemnire, înmărmurire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.)

înțepenire s. v. CONSOLIDARE. ÎNTĂRIRE.

ÎNȚEPENÍ vb. 1. v. fixa. 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 3. (MED.) v. anchiloza. 4. v. amorți. 5. v. înmărmuri. 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNȚEPENÍ vb. v. consolida, întări.

ÎNȚEPENI vb. 1. a fixa, a imobiliza, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormînt.) 3. (MED.) a anchiloza, a prinde. (Reumatismul i-a ~ articulațiile.) 4. a amorți, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.) 5. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un erou din basme care a ~.) 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

înțepeni vb. v. CONSOLIDA. ÎNTĂRI.

A înțepeni ≠ a (se) dezmorți