învolburare sf [At: SADOVEANU, SĂM. 1065/ Pl: ~rări / E: învolbura] 1 Învârtejire (2). 2 Provocare a unor vârtejuri. 3 (Fig) Cuprindere din toate părțile. 4 (Fig) Tulburare.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vîrtej. Alte învolburări de flăcări se zăreau mai jos de Ruginoasa. REBREANU, R. II 159.

ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.

învolbura [At: MARIAN, NU. 345 / Pzi: învolbur, ~rez / E: în- + volbură] 1-2 vtr (La p 3; d. ape, furtuni etc.) A (se) învârteji (2-3). 3 vt A face să se învârtejească. 4 vt (Fig ; rar) A cuprinde din toate părțile Si: a împresura, a învălui. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, vb. I. 1. Refl. (Numai la pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ◊ Fig. Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17. ◊ Tranz. Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.

A ÎNVOLBURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui. [Și învolbur] /în + volbură

A SE ÎNVOLBURÁ pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mișca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Și învolbură] /în + volbură

învolburà v. a se ridica în volbure.

învólbur și -éz, a -á v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez.

volburéz, V. învolburez.

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburării; pl. învolburări

învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. învólbură/învolbureáză

ÎNVOLBURÁRE s. 1. învârtejire, zbatere, (reg.) vârtejuire. (~ mării.) 2. v. agitație.

ÎNVOLBURARE s. 1. învîrtejire, zbatere, (reg.) vîrtejuire. (~ mării.) 2. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.)

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

ÎNVOLBURA vb. 1. a (se) învîrteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.) 2. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.)