opțiuni
  • info
11 definiții pentru întrolocare / întrulocare

Explicative DEX

ÎNTROLOCÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) întroloca și rezultatul ei. [Var.: întrulocáre, întorlocáre s. f.] – V. întroloca.

ÎNTROLOCÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) întroloca și rezultatul ei. [Var.: întrulocáre, întorlocáre s. f.] – V. întroloca.

întrolocare sf [At: ODOBESCU, S. X, 534 / V: ~torl~, ~torlocire, ~tornoc~, ~luc~, ~rul~, ~ruluc~, ~turl~, ~turluc~ / Pl: ~cări / E: întroloca] (Reg) 1 Strângere la un loc Si: întrunire, reunire. 2 Formare. 3 Însoțire. 4 (Spc) Începere a unei relații de dragoste cu cineva. 5 (Fig) Relație sexuală cu cineva. 6 Situare în același loc Si: întâlnire. 7 Unire. 8 Amestecare. 9 Înglobare. 10 Îngăimare.

ÎNTROLOCÁRE s. f. (Regional) Acțiunea de a se întroloca și rezultatul ei; împreunare, întrunire, întîlnire. Găsind pe frate-său la locul de întrolocare, se îmbrățișară. ISPIRESCU, L. 224. – Variantă: întrulocáre (ODOBESCU, S. II 534) s. f.

întrolocare f. întrunire: întrolocările fărtaților și suratelor ISP.

ÎNTORLOCÁRE s. f. v. întrolocare.

ÎNTORLOCÁRE s. f. v. întrolocare.

ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

ÎNTRULOCÁRE s. f. v. întrolocare.

întorlocare sf vz întrolocare

întrulocare sf vz întrolocare

Ortografice DOOM

întrolocáre/întrulocáre (reg.) s. f., g.-d. art. întrolocắrii/ întrulocắrii

întrolocáre s. f., g.-d. art. întrolocării; pl. întrolocări

întrulocáre v. întrolocáre

Intrare: întrolocare / întrulocare
întrolocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrolocare
  • ‑ntrolocare
  • întrolocarea
  • ‑ntrolocarea
plural
  • întrolocări
  • ‑ntrolocări
  • întrolocările
  • ‑ntrolocările
genitiv-dativ singular
  • întrolocări
  • ‑ntrolocări
  • întrolocării
  • ‑ntrolocării
plural
  • întrolocări
  • ‑ntrolocări
  • întrolocărilor
  • ‑ntrolocărilor
vocativ singular —
plural —
întrulocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrulocare
  • ‑ntrulocare
  • întrulocarea
  • ‑ntrulocarea
plural
  • întrulocări
  • ‑ntrulocări
  • întrulocările
  • ‑ntrulocările
genitiv-dativ singular
  • întrulocări
  • ‑ntrulocări
  • întrulocării
  • ‑ntrulocării
plural
  • întrulocări
  • ‑ntrulocări
  • întrulocărilor
  • ‑ntrulocărilor
vocativ singular —
plural —
întorlocare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întorlocare
  • ‑ntorlocare
  • întorlocarea
  • ‑ntorlocarea
plural
  • întorlocări
  • ‑ntorlocări
  • întorlocările
  • ‑ntorlocările
genitiv-dativ singular
  • întorlocări
  • ‑ntorlocări
  • întorlocării
  • ‑ntorlocării
plural
  • întorlocări
  • ‑ntorlocări
  • întorlocărilor
  • ‑ntorlocărilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întrolocare, întrolocări / întrulocare, întrulocărisubstantiv feminin

  • 1. regional Acțiunea de a (se) întroloca și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împreunare întrunire întâlnire
    • format_quote Găsind pe frate-său la locul de întrolocare, se îmbrățișară. ISPIRESCU, L. 224. DLRLC
etimologie:
  • vezi întroloca DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.