însărcinare sf [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 246 / Pl: ~nări / E: însărcina] 1 Încredințare cuiva a îndeplinirii unei misiuni. 2 Luare asupra sa a unei îndatoriri. 3 Aducere a unei femei în stare de graviditate. 4 Împuternicire.

ÎNSĂRCINÁRE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; sarcină, misiune, îndatorire. Doi ani Turgheniev a fost funcționar la Ministerul de Interne, cu însărcinări speciale. SADOVEANU, E. 234. De dimineață maiorul hotărî însărcinarea și rolul fiecărui ofițer. VLAHUȚĂ, O. A. 162. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342.

însărcinare f. fig. misiune.

însărcináre f. Sarcină, misiune, ordin: a da cuĭva o însărcinare, a avea o însărcinare.

însărcina [At: TETRAEV. (1574), 218 / Pzi: ~nez / E: în- + sarcină] 1 vt A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni. 2 vr A lua asupra sa o sarcină. 3 vf A face ca o femeie să devină gravidă. 4 vt A împuternici.

ÎNSĂRCINÁ, însărcinez, vb. I. Tranz. A da, a încredința cuiva îndeplinirea unei lucrări, a unei munci (de răspundere); a da cuiva o sarcină. Costache Spînu fu însărcinat să construiască barăci de-a lungul traseului pentru adăpostul materialelor și mașinilor. JIANU, C. 173. Cuconu Alecu m-au însărcinat să-l dau d-tale [răvașul]. ALECSANDRI, T. I 71. Guvernul nostru mă însărcină cu o misie. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină, a se angaja la o lucrare. Cînd s-a înființat aici școala statului, comuna s-a însărcinat să dea un local potrivit. REBREANU, I. 83. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. Se însărcină să aducă trăsuri de plecare. BOLINTINEANU, O. 269.

A ÎNSĂRCINÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A face responsabil de îndeplinirea unui lucru; a pune să răspundă de o misiune. 2) A face să capete sarcină; a lăsa gravidă; a îngreuna. /în + sarcină

însărciná v. 1. a pune cuiva sarcina; 2. a da ordine; 3. a lua asupră-și.

însărcinéz v. tr. (d. sarcină). Daŭ cuĭva o sarcină, o misiune, un ordin: ministeru l-a însărcinat să cerceteze. Îngreunez, fac gravidă. V. refl. Mă oblig să, mă angajez să.

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinắrii; pl. însărcinắri

însărcináre s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărciná (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcineáză

însărciná vb., ind. prez. 1sg. însărcinéz, 3 sg. însărcineáză

ÎNSĂRCINÁRE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. v. obligație.

ÎNSĂRCINARE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. datorie, îndatorire, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema!)

ÎNSĂRCINÁ vb. 1. (înv.) a sărcina. (L-a ~ cu următoarele...) 2. v. angaja. 3. (pop.) a împovăra, a îngreuna. (A ~ o femeie.)

ÎNSĂRCINÁ vb. v. împovăra, încărca, îngreuia, îngreuna.

ÎNSĂRCINA vb. 1. (înv.) a sărcina. (L-a ~ cu următoarele...) 2. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se obliga, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a (se) adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (S-a ~ să facă următoarele...) 3. (pop.) a împovăra, a îngreuna. (A ~ o femeie.)

însărcina vb. v. ÎMPOVĂRA. ÎNGREUNA.