înrădăcinare sf [At: BIBLIA (1688), 379 / Pl: ~nări / E: înrădăcina] 1 Fixare în pământ prin rădăcini. 2 Pătrundere a unor idei, convingeri etc. în conștiință, în obișnuință.

ÎNRĂDĂCINÁRE s. f. Acțiunea de a se înrădăcina. Organizațiile de partid luptă pentru înrădăcinarea intransigenței revoluționare în aplicarea politicii partidului nostru. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 56.

înrădăcina vr [At: CORESI, EV. 107/13 / Pzi: ~nez / E: în- + rădăcină] 1 (D. plante) A se fixa în pământ prin rădăcini. 2 (Fig; d. idei, convingeri etc.) A pătrunde adânc în conștiință, în obișnuință etc.

ÎNRĂDĂCINÁ, înrădăcinez, vb. I. Refl. A se încuiba adînc, fără să mai poată fi extirpat. Începu a-l tracta pentru plămîni, dar nu putu învinge răul care se înrădăcinase. NEGRUZZI, S. II 154. ♦ (Despre idei, metode, deprinderi) A prinde rădăcini, a intra adînc (în obișnuință, în conștiință etc.), a pătrunde adînc, temeinic. Se înrădăcinează tot mai adînc în mase atitudinea conștiincioasă în ceea ce privește respectarea legilor și îndeplinirea obligațiilor față de stat. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2630.

A ÎNRĂDĂCINÁ ~éz tranz. A face să se înrădăcineze. /în + rădăcină

A SE ÎNRĂDĂCINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre plante) A slobozi rădăcini (adânci); a se fixa în pământ cu ajutorul rădăcinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde rădăcini; a intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se statornici; a se împământeni; a se consimți. /în + rădăcină

înrădăcinà v. 1. a prinde rădăcină; 2. fig. a se împlânta: erorile se înrădăcinează ușor.

înrădăcinéz v. tr. (d. rădăcină). Fig. Fixez, sădesc: a înrădăcina patriotizmu în inima copiilor. V. refl. Mă fixez, prind rădăcină: erorile se înrădăcinează ușor. – Vechĭ și răd-.

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinắrii

înrădăcináre s. f., g.-d. art. înrădăcinării

înrădăciná (a ~) vb., ind. prez. 3 înrădăcineáză

înrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinéz, 3 sg. și pl. înrădăcineáză

ÎNRĂDĂCINÁRE s. încuibare, statornicire. (~ unui obicei.)

ÎNRĂDĂCINARE s. încuibare, statornicire. (~ unui obicei.)

ÎNRĂDĂCINÁ vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)

ÎNRĂDĂCINA vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)